Prinţesa Marina Sturdza, descendentă a două vechi familii de domnitori, a murit în data de 22 octombrie, la New York.
Prinţesa din România, în vârstă de 65 de ani, a avut o activitate impresionantă caritabilă dea lungul vieții: jurnalistă, vicepreşedinte al casei de modă Oscar de la Renta, director UNICEF.
Mai mult decât atât, Prințesa a contribuit la deschiderea primului centru de îngrijire paliativă pentru pacienţi cu boli în stadii terminale - Hospice Angelus Moldova.
Prinţesa Marina Sturdza s-a născut la 1 apriilie 1952 în România, iar de la vârsta de 3 ani a trăit în exil.
"Noi suntem, până la urmă, cei care au fost şterşi din cărţile de istorie. Eu, însă, am fost atât de bine primită de generaţiile tinere, cu atâta delicateţe şi cu atâta generozitate, încât cred că există speranţă. Nu sunt genul care să facă precizări cu privire la titlurile nobiliare, am vorbit rar despre acest lucru de-a lungul timpului. În primii ani de viaţă nici măcar nu l-am menţionat vreodată. Cine ştie, ştie, iar cine nu, poate că nici nu trebuie să ştie", spunea prinţesa Sturdza.
După fuga din România, Marina Sturdza a crescut în Canada şi a devenit jurnalistă. Mai târziu a plecat la Geneva, unde a lucrat la UNICEF.
Prinţesa Marina Sturdza a venit ultima dată în România în luna aprilie, cu ocazia vizitei Prinţului Charles.
Sursa: digi24.ro