Doi copii, un bebeluș de 6 luni și un adolescent de 14 ani, dar și mama acestora, au fost salvați după ce au trecut printr-un accident teribil cu automobilul în care se aflau. Accidentul cu final fericit a avut loc în Hunedoara, România, iar autoritățile române au menționat suplimentar cât de importantă este cuplarea centurilor de siguranță și scaunul auto pentru copii.
Salvatorii au descoperit în autoturismul răsturnat pe plafon, într-o râpă adâncă de aproape 10 metri, cei doi copii și pe mama acestora. Bebelușul de 6 luni era prins în scaunul auto pentru copii, tip scoică, iar cel de-al doilea copil și mama erau poziționați cu capul în jos pe scaune, asigurați cu centurile de siguranță.
Salvatorii au constatat că în ciuda rostogolirii repetate a autoturismului pe panta abruptă nimeni nu a fost încarcerat. Aceștia au reușit extragerea în siguranță a celor doi copii și a mamei din autoturism și au constatat cu surprindere că nu prezentau nici măcar o zgârietură.
Respectarea măsurilor de protecție în autoturism prin așezarea bebelușului în scaunul special pentru copii și prinderea acestuia în centuri și utilizarea centurilor de siguranță în cazul celuilalt copil și a mamei a prevenit producerea unei tragedii în familia aflată în mașină.
Sursa: odoras.md