Poliția Capitalei continuă verificările inopinate a agenților economici, specializați în domeniul alimentației publice. Măsuri necesare pentru a spori protecția pieței interne de consum și sporirea nivelului de siguranță al consumatorilor.
În cadrul verificărilor au fost identificați mai mulți agenți economici care își desfășurau activitatea de prestare a serviciilor în subdiviziunile alimentației publice cu un șir de încălcări.
Respectiv în cadrul verificării documentaţiei de contabilitate şi verificarea produselor alimentare, poliţiştii au constatat că, vânzătorii realizau produse alimentare cu termen de valabilitate expirat, iar mijloacele financiare încasate nu erau contabilizate corespunzător. Totodată, aceştia n-au putut prezenta toate actele necesare de provenienţă a produselor alimentare depistate în depozit, precum şi contractele de muncă ale angajaţilor.
În acest context poliţiştii vor sesiza instituţiile abilitate în domeniul alimentaţiei publice conform materialelor probatorii acumulate. Astfel, urmează a fi luată atitudine în privinţa factorilor de decizie conform competenţei.
Deocamdată, poliţiştii vor întocmi procese verbale cu privire la contravenţii, iar directorii întreprinderilor riscă amendă în mărime de până la 15 000 lei.
Sursa: TV8.md