Medicamente cu termen expirat, angajați medicali fără fișe de post, educatori care nu știu cum să intervină în caz de incendiu și alte nereguli depistate de către funcționarii municipali, în urma controalelor efectuate la taberele de odihnă pentru copii, din municipiul Chișinău.
Potrivit lui Mihai Moldovanu, șeful Direcție sănătății a Consiliului Municipal Chișinău, de la începutul sezonului estival au fost efectuate o serie de controale la taberele de odihnă pentru copii, de la Vadul lui Vodă și din raionul Ialoveni. Funcționarii au verificat cabinetele medicale, starea incendiară și igienică, dar și procesul educațional.
Potrivit lui Moldovanu, în urma verificărilor s-a constatat că nu toate încăperile din cadrul taberelor de odihnă sînt dotate cu mijloace primare de intervenție în caz de incendiu; în unele încăperi lipsește a doua cale de evacuare în caz de incendiu, iar la unele tabere panourile cu numerele de telefon ale serviciului de pompieri nu sînt plasate în locuri vizibile.
Ce ține de alimentația copiilor, potrivit șefului Direcție sănătății, lucrurile stau bine: „Nu au fost depistate produse alterate, expirate sau neconforme meniurilor prestabilite. În unele locuri, am avut însă obiecții la cantitatea de detergenți utilizați la curățarea meselor unde se alimentează copiii”, a declarat Mihai Moldovanu.
Șeful Direcției sănătății a menționat că toți administratorii taberelor de odihnă au fost atenționați cu privire la neregulile depistate și au fost îndemnați să le înlăture. Verificările vor continua pe întreaga durată a sezonului estival.
Potrivit datelor Primăriei capitalei, în total, în vara 2017, în taberele de odihnă din municipiul Chișinău se vor odihni 18 935 de copii.
Sursa: realitatea.md