Fiecare limbă are un cuvânt specific pentru a defini apa. În limba swahili, vorbită de populația bantu, apa este numită „maji”, în daneză, „vand”, iar în japoneză „mizu”. Deși toate aceste cuvinte descriu cel mai des întâlnit element ce susține viața, din punct de vedere lingvistic ele nu au nimic în comun. Cu toate acestea, există un singur cuvânt care se pronunță la fel în mai toate limbile de pe Pământ: „mama”.
Studiul realizat asupra cuvintelor „mama” și „tata” ca termeni universali a fost realizat de lingvistul rus Roman Jakobson. El a explicat că cea mai simplă vocalizare este cea produsă prin rostirea vocalelor cu gura deschisă. Bebelușii pot scoate astfel de sunete încă din prima zi, iar apoi, pe măsură ce experimentează realizarea altor sunete, ei încep să testeze unele dintre cele mai simple consoane.
De obicei, bebelușii încep să folosească sunete pe care le pot face cu gura închisă sau „consoanele labiale” precum „m”, „p” „b”. Astfel, ei se concentrează pentru a crea noul sunet „mmmmm”, pentru ca apoi să se relaxeze deschizând gura și eliberând sunetul „ah”. Ca urmare a tendinței de vorbire a bebelușilor de a repeta sunetele produse de ei, apar sunetele „ma-ma”, „pa-pa”, „ta-ta”, „ba-ba” etc.
Dar de ce gravitează copiii în jurul consoanei „m”? Din cauza sânilor. Sunetul „m” este cel mai ușor de pronunțat de bebeluși atunci când sug lapte de la mama și simt plăcerea gustului. Chiar și la maturitate, oamenii au tendința de a asocia „mmm” cu ceva bun sau gustos.
Sursa: romanialibera.ro
