În legătură cu temperaturile scăzute, preconizate pentru următoarele zile, Termoelectrica S.A. informează că, la solicitare, toți doritorii se pot reconecta la căldură, relatează NOI.md
Pentru aceasta, gestionarul fondului locativ se va adresa cu o cerere în acest sens la sediul teritorial al întreprinderii, în funcţie de sector, sau la Centrul Comercial al Termoelectrica S.A. – Tudor Vladimirescu, 6.
Menționăm că Termoelectrica S.A. livrează agent termic pentru căldură și prepararea apei calde tot anul împrejur. Respectiv, la solicitarea consumatorului, poate asigura cu servicii de termoficare în regim non stop.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în intervalul 18-24 aprilie curent, se prevede o răcire bruscă a vremii cu precipitații, intensificări ale vântului și înghețuri la suprafața solului de până la -4°С.
Sursa: NOI.md