O tânără din New York a descoperit un şoarece mort, cusut în rochia sa, achiziţionată de la Zara. Cailey Fiesel, o tânără de 24 de ani care locuieşte în Manhattan New York a cumpărat în luna iulie o rochie pentru 40 de dolari dintr-un magazin Zara din Greenwich, Connecticut.
Câteva săptămâni mai târziu, când a purtat rochia pentru prima dată, a simţit un miros puternic deranjant venind dinspre rochie. Aflată la locul de muncă Fiesel a încercat să găsească sursa mirosului, fară succes însă.
„Am simţit ceva pe piciorul meu şi am crezut că e o aţă de la rochie“ a spus ea pentru New York Post. „Am simţit apoi ceva în rochie şi am crezut că e vreun dispozitiv anti-furt. Când am descusut rochia am văzut că de fapt era vorba de un şoarece.“
Fisel s-a adresat Protecţiei Consumatorului, spunând că a suferit daune emoţionale şi că a avut o iritaţie pe piele, după ce a purtat rochia.
Un purtător de cuvânt al filialei din Statele Unite a companiei a declarat că Zara „este conştientă de proces şi investighează problema.”
Sursa: diez.md