România a transferat Republicii Moldova trei milioane de euro pentru grădiniţe

România a transferat Republicii Moldova trei milioane de euro pentru grădiniţe

-
//
09.11.2016

Guvernul României a virat Republicii Moldova o contribuţie financiară nerambursabilă în valoare de trei milioane de euro. Suma este destinată finanţării a 83 de grădiniţe, conform Programului de cooperare pe anul 2016 dintre cele două state.

România a transferat Republicii Moldova trei milioane de euro pentru grădiniţe

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice al României, este vorba despre cooperarea lansată în anul 2010, prin semnarea Acordului privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova. Acordul a fost semnat în iunie 2010 şi a fost urmat de un număr de cinci protocoale adiţionale, scrie IPN.

Acordarea sumei de trei milioane de euro a fost aprobată în şedinţa de Guvern din data de 5 octombrie anul curent, prin Memorandum.

Totodată, ministerul a anunţat că a achiziţionat primele 96 de microbuze destinate transportului de elevi pentru a fi donate Republicii Moldova. Este vorba despre 95 de microbuze de tip 16+1 locuri şi un microbuz destinat transportului persoanelor cu mobilitate redusă şi echipat pentru un număr de 2 locuri speciale – fotolii rulante necesare.

Donaţia de microbuze către Republica Moldova a fost aprobată în iunie anul curent.

Sursa: deschide.md