Persoanele care intenţionează să traverseze frontiera de stat sînt îndemnate să-şi verifice valabilitatea documentelor înainte de călătorie. Recomandările sunt formulate de către Poliţia de Frontieră pentru a evita situaţiile incomode la graniţa de stat.
Părinţii sunt îndemnaţi să se asigure că datele personale ale copiilor şi fotografia sunt înregistrate în paşaportul adultului, dacă acesta este emis înainte de 1 ianuarie 2011. Totodată, minorii care deţin paşapoarte personale, până la 18 ani pot călători însoţiţi de un reprezentant legal, fără acordul celuilalt reprezentant legal. De asemenea, poliţiştii le recomandă persoanelor care permit călătoriile minorilor cu însoţitori să se asigure că anume acel însoţitor se va prezenta la punctul de trecere a frontierei şi la data menţionată în declaraţia de împuternicire.
Persoanelor cu dublă cetăţenii, Poliţia de Frontieră le recomandă să prezinte la graniţă, pe lîngă paşaportul statului străin, şi un act de identitate moldovenesc. Astfel, oamenii for fi scutiţi de verificări suplimentare referitoare la respectarea termenului de şedere. Totodată, acest fapt va permite reducerea timpului de aşteptare pentru efectuarea controlului la trecerea frontierei de stat.
La traversarea hotarului de stat cu mijlocul de transport, poliţiştii de frontieră le sugerează şoferilor să fie atenţi la statutul certificatului de înmatriculare pentru mijlocul de transport, deoarece certificatul de înmatriculare provizoriu permite folosirea mijlocului de transport doar pe teritoriul Republicii Moldova. Se interzice autorizarea trecerii frontierei de stat a mijloacelor de transport în lipsa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto externă.
Sursa: ipn.md