O rochie de seară, purtată de prinţesa Diana, a fost vândută cu 136.000 de dolari

O rochie de seară, purtată de prinţesa Diana, a fost vândută cu 136.000 de dolari

-
//
15.06.2016

O rochie purtată de prinţesa Diana cu prilejul unei vizite în Austria în 1986 s-a vândut la o licitaţie organizată de casa londoneză Kerry Taylor Auctions pentru suma de 96.000 de lire sterline (136.000 de dolari), relatează EFE, citat de financiarul.ro.

O rochie de seară, purtată de prinţesa Diana, a fost vândută cu 136.000 de dolari

Este vorba despre una dintre rochiile pe care Lady Diana le-a comandat stilistei Catherine Walker, cu o lună înainte de vizita de stat în Austria la care a participat alături de soţului ei, prinţul Charles al Marii Britanii.

Diana a asortat la această rochie verde din paiete un colier din diamante şi smaralde, primit cadou de nuntă de la regina Elisabeta a II-a.

După ce a purtat pentru prima dată rochia la Burgtheater din Viena, Prinţesa de Wales a mai îmbrăcat-o în două ocazii: la balul de strângere de fonduri pentru Societatea Britanică a Tetraplegicilor şi pe covorul roşu la premiera unui film.

La licitaţia din Londra a fost adjudecat şi pardesiul verde turcoaz din lână, cu pătrate negre, creaţie a designerului David Emanuel, pe care prinţesa l-a purtat în vizita la Veneţia din 1985.

Pardesiul, pe care Lady Di l-a îmbrăcat în timpul unei plimbări cu gondola alături de soţul ei, a fost vândut pentru suma de 11.250 de lire sterline (15.900 de dolari).

Sursa: Publika.md