La propunerea Ministerului Educației, cîteva instituții de învățămînt profesional tehnic urmează a fi lichidate, reorganizate sau redenumite.
O decizie în acest sens a fost aprobată la ședința de astăzi a Guvernului, notează NOI.md.
Astfel, în urma reorganizării Colegiului Politehnic din Chișinău și a Colegiului de Microelectronică și Tehnică de Calcul, urmează a fi creat Centrul de excelență în energetică și electronică. De asemenea, urmează a fi reorganizat și redenumit Colegiul financiar-bancar – în Centrul de excelență în economie și finanțe.
O altă prevedere a hotărîrii Guvernului prevede lichidarea Colegiul Pedagogic „Alexandru cel Bun” din Călărași. În cazul altor șase colegii din țară urmează a fi modificată denumirea, fiind exclusă sintagma „colegiu pedagogic”. Este vorba de Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău, Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani, Colegiul „Vasile Lupu” din Orhei etc.
Potrivit Ministerului Educației, reorganizarea instituțiilor respective are loc în contextul reformei învățămîntului profesional tehnic. Instituirea a 10 centre de excelență reprezintă un angajament asumat de Guvern în procesul de modernizare a învățămîntului profesional tehnic, spun autoritățile. În anul 2015 au fost create cinci centre de excelență în domeniile: construcții, transport, informatică, industrie ușoară, prelucrarea alimentelor.
Источник: NOI.md