Fiind mereu în vizorul publicului și al fotografilor, celebrităților le este dificil să-și țină ascunse anumite secrete din viața lor personală. Mai devreme sau mai târziu, acestea ies la iveală, iar cea mai bună soluție ar fi izolarea totală și refuzul de a participa la evenimentele publice. Așa a făcut și celebra cântăreață Rihanna care și-a surprins fanii atunci când a anunțat că așteaptă un copil și a postat o serie de fotografii în care i se vedea burtica. Din poze se vedea foarte clar că sarcina este destul de avansată.
Rihanna și-a ținut burtica ascunsă în primele luni chiar și de cei mai apropiați prieteni ai săi. Ea a mărturisit că nu a vrut să devină „prea entuziasmată” la început.
Deși există o mulțime de femei care adoră să împărtășească vestea că vor deveni mame imediat cum apar cele două linii pe testul de sarcină, există și femei precum Rihanna, care preferă să aștepte să treacă puțin timp înainte de a da vestea cea mare.
În timp ce aproape toată lumea are o părere cu privire la momentul potrivit pentru a anunța o sarcină, singura care poate lua această decizie este viitoarea mamă și o face când se va simți ea pregătită.
Rihanna a spus că, deși a vrut să-și ascundă sarcina chiar și de prietenii ei, i-a fost destul de dificil pentru că aceștia îi cunosc obiceiurile și că probabil s-au gândit că este ceva în neregulă cu prietena lor.
Vedeta a anunțat că este însărcinată la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an.