mamaplus

Mituri despre a doua sarcină. Cât adevăr și câtă ficțiune există în ele? Răspunde un obstetrician-ginecolog

-
//
23.10.2020

La cea de-a doua sarcină, mămicile sunt deja mult mai relaxate. Este o experiență prin care au trecut și știu, în linii mari, la ce să se aștepte: cum vor decurge lunile de sarcină, nașterea, alăptarea și perioada de acomodare cu bebelușul acasă. Din perspectiva experienței acumulate, strict subiective, de altfel, multe mame formulează opinii și astfel se creează adevărate mituri despre a doua sarcină.

Cât adevăr și câtă ficțiune există în ele explică, în calitate de specialist în obstetrică-ginecologie, dr. Ruxandra Albu.

La ce să ne așteptăm în timpul celei de-a doua sarcini?

„O să vă spun din ce observ că se întâmplă, de fapt. Într-adevăr, la majoritatea gravidelor, a doua sarcină este mai ușoară. În primul rând, numărul controalelor este mai mic. O primă sarcină urmărită temeinic, la care sunt conștientizate riscurile pentru a doua sarcină, ne scapă de multe investigații. Știm clar că, dacă o femeie a făcut diabet gestațional sau hipertensiune în prima sarcină, există posibilitatea să facă și la a doua sarcină. De asemenea, știm clar că, dacă o gravidă a avut predispoziție spre infecții urinare recurente, este predispusă și la a doua sarcină să facă acest lucru”, spune medicul.

La cea de-a doua sarcină mișcările bebelușului vor fi simțite mai devreme și „să nu uităm că există posibilitatea ca al doilea bebeluș să fie nu numai cu 300 de grame mai mare decât primul, ci chiar cu un kilogram”, potrivit specialistului.

Cum este a doua naștere?

Unul dintre miturile legate de cea de-a doua naștere spune că aceasta durează mai puțin decât prima.

„Nu este întotdeauna așa. Dacă la prima naștere colul a avut câteva rupturi și s-a soldat cu niște cicatrici, un col cicatricial se poate dilata mai greu la a doua naștere. De asemenea, dacă bebelușul este cu mult mai mare, există și posibilitatea apariției a ceea ce se numește eșecul probei de travaliu. În timpul travaliului, bebelușul poate să nu coboare prin aceleași căi prin care cel anterior, care avusese cu un kilogram mai puțin, a coborât destul de repede. Vă vorbesc despre cazuri concrete, întâlnite în practica medicală”, afirmă dr. Ruxandra Albu.

O veste bună însă este faptul că la cea de-a doua naștere există posibilitatea să nu mai fie nevoie de epiziotomie (tăietura la nivel vaginal în momentul ieșirii copilului).

Cât privește nașterea prin cezariană, durerile postoperatorii sunt, de regulă, mai puțin intense. Iar dacă prima naștere a fost prin operație de cezariană, făcută la urgență, la cea de-a doua naștere există posibilitatea programării și evitării anxietății că lucrurile se vor precipita.

Fiecare sarcină este așadar unică. Există situații care se pot anticipa, dar și o doză de neprevăzut. Iar concluzia este că „niciodată să nu considerăm o regulă că a doua sarcină este mai ușoară”, mai spune medicul.

Așadar, la cea de-a doua sarcină, lucrurile par să evolueze mai ușor decât la prima, când se avansa pe un teren plin de neprevăzut. Însă aceasta nu este o regulă. Dacă distanța dintre sarcini este mare, spre exemplu, de 10 ani, cea de-a doua nu este neapărat mai ușoară, pentru că organismul a suferit deja transformări datorate trecerii timpului. Iar în cazul pacientelor care au un al doilea copil cu un nou partener, există un risc mai mare de complicații asociate sarcinii.

Impactul emoțional la cea de-a doua naștere

La cea de-a doua sarcină, cel puțin la început, gravidele sunt mult mai relaxate, pentru că au trecut deja printr-o experiență similară. Cu toate acestea, fiecare sarcină este unică, iar emoțiile care o însoțesc, de fiecare dată noi. Este ceea ce ne explică și dr. Ruxandra Albu:

„Majoritatea pacientelor sunt mult mai relaxate și în ce privește bagajul pentru maternitate și prima perioadă de după nașterea bebelușului. Dar aceasta se întâmplă în teorie, pentru că, de cele mai multe ori, ne amuzăm văzând că, de emoție, gravidele nu mai știu să împingă în momentul travaliului, nu mai știu cum e cu alăptatul, cu schimbatul pamperșilor și cel mai amuzant mi se pare că se uită la bebelușul lor care are 3 kilograme și jumătate și spun „e foarte mic, mi-e teamă să mă apropii de el”. Bineînțeles, prin comparație cu bebelușul ceva mai mare, lăsat acasă”.

Deși există multe mituri referitoare la cea de-a doua naștere, e recomandat ca mămicile să rețină în primul rând opiniile specialiștilor. Iar despre aceasta, medicul spune:

„Oricare a doua sau a treia naștere este un fenomen de sine stătător, cu provocările lui. Putem avea de-a face cu momente de relaxare, dar și cu momente de tensiune generate atât de lucruri reale, cât și de îngrijorările specifice stării de gravidă”.