Grețurile matinale reprezintă unul dintre primele simptome de sarcină, dar și unul dintre cele mai supărătoare.
Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie, spune că, de obicei, grețurile matinale apar într-a cincea sau a șasea săptămână de sarcină. Unele femei pot avea primele grețuri pe la patru săptămâni de sarcină.
Pe de altă parte, se spune că dacă nu ai experimentat grețurile în primele săptămâni de sarcină, poți considera că ai scăpat de aceste simptome supărătoare.
Grețurile matinale pot apărea imediat ce te trezești dimineața, poți deschide ochii fiindu-ți deja rău. Dar, deși se numesc grețuri matinale, starea de greață te poate lovi în orice moment al zilei sau al nopții.
Anumite mirosuri pot declanșa starea de greață. De asemenea, oboseala fizică te poate face să te simți și mai rău, iar starea se poate accentua spre finalul zilei.
Lucrurile care te făceau să te simți rău înainte de sarcină, acum îți vor provoca o greață și mai mare.
De ce apar grețurile matinale?
Tot Dr. Dumitrescu spune că starea de greață pe care o simți este strâns legată de hormonii hCG și estrogen. Acești hormoni sunt produși de către organism în cantități foarte mari până în momentul în care placenta crește suficient de mult pentru a prelua rolul de cea care hrănește fătul.
Hormonii sarcinii au tendința de a crește în cantitate, prin urmare grețurile matinale reprezintă doar consecința acestui lucru. Dacă suferi de grețuri matinale severe, ai putea să ai o stare extrem de deranjantă, să te simți rău mai tot timpul și să vomiți aproape orice guști. Cea mai severă formă a grețurilor matinale poartă numele de hyperemesis gravidarum, ceea ce se traduce prin vomă excesivă în timpul sarcinii sau sarcină toxică.
Dacă nu poți să mănânci sau să bei nimic fără să-ți fie greață și dacă vomiți de multe ori pe zi, probabil suferi de sarcină toxică. Hyperemesis gravidarum poate avea ca și consecință deshidratarea și pierderea în greutate, așa că orice astfel de simptome ar trebui să te trimită să ceri cât mai repede ajutorul medicului.
Cum gestionezi grețurile matinale?
A trăi cu grețurile matinale, spun foarte multe femei, este o piatră de încercare, o adevărată provocare. O gravidă care suferă de grețuri întâmpină dificultăți în a munci, în a merge la cumpărături, în a avea grijă de familie, în a-și vedea de viața ei în mod normal. În plus, este destul de deranjant să să te simți rău atunci când ar trebui să fii atât de fericită.
Deși grețurile matinale te pot face să te simți mizerabil, ele reprezintă un semn bun. Înseamnă că nivelul hormonilor din organismul tău este ridicat și astfel îți protejează sarcina.
Dacă e un lucru de care să ții cont este acela că până spre finalul primelor 16 săptămâni de sarcină, vei fi scăpat de ce a fost mai rău.
Dacă însă nu te simți rău deloc, este chiar și mai bine, iar asta înseamnă doar că ai avut noroc și ai scăpat de o perioadă extrem de neplăcută.