mamaplus

Ce trebuie să știe orice gravidă despre infecțiile urinare în perioada sarcinii

-
//
02.03.2022

Infecția urinară este des întâlnită în sarcină deoarece sarcina produce multe modificări în corpul femeii, atât din punct de vedere hormonal, cât și mecanic. Simptomele și tratamentul sunt relativ ușor de înțeles și manevrat, mai ales dacă sunt înțelese la timp de viitoarea mămică. Uterul este situat direct deasupra vezicii urinare. În cazul femeilor însărcinate, pe măsură ce uterul se dezvoltă, greutatea sa poate bloca scurgerea urinei din vezică, provocând o infecţie.

O infecție de tract urinar, numită, de asemenea, infecție urinară, este o inflamație bacteriană la nivelul tractului urinar. Potrivit Everydayhealth, o infecție urinară este o afecțiune comună în zilele noastre, iar în ceea ce privește femeile însărcinate, aproximativ 31 la sută dintre ele au o infecție urinară pe durata sarcinii.

Simptomele și prevenirea infecțiilor urinare

Însă, în multe cazuri, boala pare asimptomatică, mai ales dacă este sub o formă medie, fiind confundată cu simptomele sarcinii. Femeile însărcinate prezintă risc crescut de a avea infecție urinară între a 6-a şi a 24-a săptămână de sarcină. De cele mai multe ori, infecția urinară este cauzată de bacterii care se găsesc la nivelul pielii, vaginului și rectului și care pătrund în uretră și traversează în sus tractul urinar. În general, bacteriile se opresc la nivelul vezicii urinare și se multiplică aici, ceea ce va determina inflamația acesteia.

Care sunt cele mai frecvente simptome ale unei infecții urinare în sarcină:

  • nevoie de a merge la baie cât mai des
  • durere sau arsură la urinare și eliminarea unor cantități mici de urină
  • consistență, culoare și miros schimbate ale urinei
  • durere abdominală precum și durere în timpul actului sexual

Infecțiile urinare pot fi prevenite dacă viitoarea mămică ia în calcul, încă de la început, protejarea împotriva lor. Astfel, o igienă corespunzătoare, dar și consumul adecvat de apă constituie o formă importantă de prevenție.

Alte elemente care ar minimiza riscul unei infecții ar mai fi și:

  • eliminarea cofeinei și a zahărului din alimentație
  • mersul la toaletă atunci când se simte nevoia
  • tamponarea zonei intime, după urinare, din spate către față
  • urinare înainte și după fiecare act sexual
  • evitarea băilor mai lungi de 30 de minute

Totodată, femeile însărcinate sunt susceptibile de a dezvolta o infecție urinară și după naștere, deoarece în timpul travaliului există un risc ridicat ca o bacterie să intre în tractul urinar.

Imediat după naștere, o femeie poate avea vezica sensibilă și umflată, doi alți factori favorizanți dezvoltării unei infecții urinare, potrivit Medical News Today