Când ești însărcinată renunți la multe din micile plăceri de care te bucurai până nu demult. Bei mai putina cafea (sau deloc), renunți la manichiura sofisticată, nu te mai expui la soare cu aceeași ușurință și mai ales nu mai savurezi paharul de vin rose seara, după o zi petrecută la birou. Alcoolul este interzis în sarcină, pentru că poate provoca probleme de sănătate bebelușului, însă ce se întâmplă atunci când bei alcool în primele săptămâni de sarcină, când încă nu știi că ești însărcinată?
Multe din părțile și organele corpului se dezvoltă în etapa embrională a sarcinii, etapă care începe la fertilizare și continuă până în săptămâna a 8-a de sarcină.
În primele 4 săptămâni, atunci când de obicei femeia nu este conștientă de faptul că este însărcinată, fătului i se dezvoltă inima, sistemul nervos central, ochii, brațele și picioarele. Mai mult, sistemele de dezvoltare ale organelor pot fi mai vulnerabile la malformații acum, decât în etapele următoare din sarcină.
Pentru că nimeni nu știe exact cantitatea de alcool consumată care ar putea afecta dezvoltarea bebelușului, chiar și în primele săptămâni de sarcină, cel mai bine este să renunți la consumul de alcool înainte de a rămâne însărcinată, dacă acest lucru este planificat, sau imediat ce afli că urmează să ai un copil.
De-a lungul timpului, studiile efectuate au descoperit că tiparul de consum al alcoolului de către mamă este important în analizarea efectului pe care acesta îl are asupra copilului nenăscut. Tiparul și intervalul de timp al consumului de alcool în perioada prenatală pot influența impactul pe care efectele adverse îl au asupra fătului, consumul de alcool cronic reprezentând un adevărat pericol pentru bebeluș.
Sursa