Atunci când își doresc un copil, femeile sunt nerăbdătoare să afle la finalul fiecărui ciclu menstrual dacă au rămas însărcinate sau nu. De cele mai multe ori însă, femeile se grăbesc să-și cumpere un test de sarcină înainte ca nivelul de hcg în sânge să atingă cotele necesare. În rezultat, obțin un răspuns fals negativ. Din fericire, până ajungi să-ți faci testul, corpul poate să-ţi dea câteva semne că ai putea fi gravidă. 

Aceste simptome apar doar după 10-14 zile de la ovulaţie:

Întârzierea menstruaţiei. Dacă ai cicluri neregulate, este posibil să nu poţi utiliza această metodă. În plus, există și alte motive pentru care ciclul întârzie. Femeile care suferă de tulburări de alimentație, cum ar fi bulimia sau anorexia, suferă adesea de dereglări ale menstruaţiei. Schimbarea contraceptivelor, creșterea bruscă a greutății, suprasolicitarea, scăderea în greutate sau stresul ar putea, de asemenea, să determine absenţa menstruaţiei.

Schimbări de dispoziție. Datorită fluctuațiilor nivelurilor hormonale, este posibil să ai schimbări bruşte de dispoziție, fără niciun motiv aparent. S-ar putea să fii iritabilă, agitată, să plângi uşor. Aceste modificări hormonale afectează mesagerii chimici cunoscuți sub denumirea de neuro-transmițători. Din cauza acestor modificări, poţi să simți emoții puternice în timpul sarcinii.

Vene în pânză de păianjen. În timpul sarcinii, corpul creează exces de estrogen. Acest lucru poate determina apariția venelor în pânză de păianjen în întregul corp. Din fericire, acest simptom va începe în mod normal să se estompeze după ce naști. Dacă nu, mergi la medic.

Sângerare. Corpul tău nu realizează că eşti gravidă imediat. Este nevoie de aproximativ o săptămână sau două ca ovulul să se fixeze pe peretele uterului. Când se întîmplă acest lucru, corpul începe să se pregătească pentru sarcină. Fixarea ovului poate cauza spasme şi crampe. Dacă ai o sângerare ușoară de aproximativ 10 până la 14 zile după ovulație (în jur de 20 pînă la 24 de zile într-un ciclu de 28 de zile), aceasta ar putea fi de la fixare. Dacă este sângerare abundentă sau este însoțită de durere și disconfort, ar putea fi o menstruaţie timpurie, avort spontan sau o sarcină ectopică. Dacă este una dintre ultimele două, atunci trebuie să mergi imediat la medic.

Urinare frecventă. Când rămâi gravidă, modificările hormonale măresc retenția de apă și fluxul sanguin. Ca urmare, rinichii trebuie să proceseze mai mult sânge și vezica urinară se umple rapid. În plus, uterul în creștere începe să adauge o presiune asupra vezicii. Toți acești factori te pot determina să urinezi mult mai frecvent decât în mod obișnuit. Dacă vizitezi baia la fiecare 20-30 de minute, ai putea fi însărcinată.

Balonare. Când eşti gravidă, este posibil să ai flatulență și balonare. Gazul suplimentar poate provoca crampe stomacale. Acest lucru se întâmplă deoarece nivelurile de progesteron cresc în timpul sarcinii timpurii. Mușchiul neted al tractului gastro-intestinal se relaxează și astfel dăunează digestiei. Ca urmare, te vei simți plină chiar și atunci când nu mănânci prea mult.

Greață. Greața și vărsăturile sunt două dintre cele mai cunoscute simptome ale unei sarcini precoce. Când eşti însărcinată, poți suferi de greţuri matinale doar în primul trimestru sau în fiecare trimestru al sarcinii. Un miros de parfum îţi poate întoarce stomacul pe dos. Se crede că aceste simptome sunt cauzate de schimbarea nivelurilor hormonale din timpul sarcinii.

Umflarea sânilor. Când eşti însărcinată, sânii se umflă în timp ce se pregătesc să producă lapte matern. Îi poţi simți ușor dureroşi la atingere. De asemenea, sânii vor crește în dimensiune și îi vei simți mai grei. Sfârcurile și areolele devin mai întunecate și poţi avea chiar și pete în jurul zonei mamelonului. Unele femei se confruntă de asemenea cu pete albe în jurul areolelor.

Dureri de spate. Când are loc fixarea ovului, este posibil să ai dureri de spate sau crampe ușoare. Durerea din spate este, de asemenea, un simptom comun în timpul sarcinii. Uterul trebuie să se întindă pentru a face loc fătului, astfel încât durerea de spate este un semn normal. Aceasta se poate datora, de asemenea, modificărilor de postură, creștere în greutate, stres sau hormoni. Durerile de spate legate de sarcină tind să se concentreze în jurul articulației sacroiliace.

Pigmentare. Unele femei dezvoltă pete de pigmentare în timpul sarcinii, cunoscute sub numele de masca sarcinii. Corpul poate secreta hormoni de melanotropină care conduc la această situatie. Expunerea la lumina puternică a soarelui poate înrăutăţi situația, dar în general se îmbunătățește după naştere. Pigmentarea apare pe nas, obraji, frunte și buză superioară.

Aversiuni alimentare sau pofte. Poţi urî brusc mirosul de alimente preferate din cauza creșterii estrogenului. De asemenea, ai putea să-ţi doreşti alimente pe care nu le-ai plăcut niciodată. Satisfacerea poftelor este bună, atâta timp cât ai o dietă sănătoasă și nu mănânci până la punctul de a te îmbolnăvi.

Oboseală. Modificările fizice și hormonale în timpul sarcinii îţi pot afecta ciclul somnului. Cu mai mult progesteron, greață și urinare frecventă, s-ar putea să fii epuizată tot timpul. În mod normal, nivelul de energie va reveni în cel de-al doilea trimestru, dar va scădea din nou în al treilea trimestru.

Mâncărime. Un alt efect secundar al sarcinii este mâncărimea ușoară. Alimentarea cu sânge crește în timpul sarcinii și mai mult sânge ajunge la suprafața pielii. Acest lucru poate provoca senzație de mâncărime. Încearcă să porţi haine largi și confortabile. Există, de asemenea, creme pe care le poţi utiliza pentru a reduce mâncărimea.

Dureri de cap. În primul și al doilea trimestru de sarcină, multe femei suferă de dureri de cap. Acest lucru se poate datora schimbărilor fizice din corp sau ar putea fi cauzat de somnolență. Unele femei se confruntă, de asemenea, cu dureri de cap din cauza stresului adăugat. În general, aceste dureri de cap vor dispărea sau vor fi atenuate cu odihnă, o mulțime de fluide și o îngrijire corespunzătoare.

Temperatură bazală ridicată. Temperatura bazală a corpului scade în mod normal în momentul în care începe ciclul menstrual. Dacă rămâne ridicată mai mult de două săptămâni după ovulație, atunci poți fi însărcinată.

Piele uscată. În timp ce unele femei dezvoltă o piele grasă atunci când sunt însărcinate, altele suferă de piele uscată. Aceasta se poate agrava din cauza lipsei de somn, a schimbării hormonilor și a oboselii. Umidificatoarele și multă apă pot ajuta pielea uscată.

Ce ar trebui să faci?

Dacă crezi că eşti însărcinată, mergi la medic. Poţi verifica dacă ai dreptate şi utilizând un test de sarcină la domiciliu. Aceste teste de sarcină funcționează prin detectarea hCG în urină. În mod normal, acest hormon de sarcină se produce în jurul a șase zile după fertilizare. Se dublează din două în trei zile. Un test de sarcină negativ înainte de menstruaţie poate să nu rămână negativ pentru mult timp. Acest test de sarcină ar trebui să fie exact, totuși, dacă îl faci după ziua în care te aştepţi să ai menstruaţie.