Există o mulțime de femei care își doresc să treacă prin travaliu fără niciun fel de medicație sau analgezie epidurală. Acestea intră în travaliu cu planuri și promisiuni, abilități și tehnici pentru a reuși să facă față cu brio, fiind sigure că pot să își atingă scopul de a naște 100% natural deoarece sunt pregătite.
Majoritatea femeilor se descurcă excelent în prima parte a travaliului folosindu-se doar de abilitățile deprinse în timpul cursurilor prenatale. Când simptomele se agravează, ajung să colaboreze cu asistente medicale, doule, parteneri și cadre medicale și își pun în aplicare tehnicile de relaxare, modelul respirator, auto-hipnoza, meditația, masajul, orice le poate fi de ajutor. În momentul în care travaliul devine mai dur decât au crezut și au epuizat toate resursele pe care le aveau la dispoziție, multe mame ajung să apeleze la analgezia epidurală pe care credeau că vor reuși să o evite.
Nu este vorba de faptul că femeile abandonează ușor, este vorba că angajamentul pe care și l-au luat să aibă parte de un travaliu natural era bazat pe informații pe care nu le dețineau. Ele nu au știut cât va dura sau cât de obosite vor ajunge, ce fel de toleranță la durere vor experimenta, dacă vor fi copleșite sau speriate. Nu au știut dacă vor avea nevoie de o inducere a travaliului sau dacă vor fi capabile să facă față contracțiilor ce preced travaliul. Nu au știut pur și simplu dacă abilitățile lor de a face față pe care le-au exersat vor fi potrivite pentru acest moment. Pe scurt, nu știau la ce să se aștepte până când nu au ajuns în situația respectivă în procent de 100%. Atunci angajamentul luat în sensul unei nașteri naturale eșuează și ajung să apeleze la epidurală.
Acest moment nu este unul clar stabilit, care implică un anumit grad de intensitate (care uneori este de-a dreptul copleșitoare). Poate fi unul scurt, iar mama îl poate depăși. Poate apărea la dilatație de 2 centimetri sau la dilatație de 10. De obicei este vorba despre etapa de tranziție; multe femei primesc epidurale în această perioadă deoarece nu pot face față durerii. Însă dacă acea senzație că nu mai poți rezista niciun minut, iar anestezia este la îndemână, este posibil să cedezi. Iată ce strategii poți adopta pentru a naște fără epidurală:
1. Schimbă pozițiile sau fă o plimbare. Unul dintre cele mai bune sfaturi pentru faza de tranziție din travaliu este să schimbi pozițiile și să faci acest lucru des. În mod paradoxal este și cel mai greu de urmat sfat. În timpul travaliului se întâmplă ca atunci când ajungi într-o poziție care este confortabilă pentru tine sau poate deloc devine dificil să o mai schimbi; este posibil să conducă la apariția contracțiilor. Dacă schimbi pozițiile și totul pare extrem de dureros, mai încearcă timp de 3 contracții, iar apoi vino cu altă idee.
Iată câteva poziții pe care le poți încerca: stai pe pat, stai în picioare și sprijină-te de partenerul tău, de pat, masă sau perete, stai pe o minge de travaliu, stai pe toaletă, ghemuiește-te (recomandare utilă înainte de a ajunge la dilatație maximă). O baie sau un duș te pot ajuta.
2. Apelează la analgezia inhalatorie sau gazul ilariant. Analgezia inhalatorie sau Entonox reprezintă o soluție pentru femeile care se află în cursul unui travaliu dureros (în orice fază a acestuia și pentru orice durată) sau în timpul unei reparații dureroase perianale după nașterea naturală, dar și ca măsură temporizatoare până la inițierea unei epidurale. Principalul avantaj conferit de Entonox constă în faptul că este ușor de administrat, efectul de analgezie se instalează rapid și dispare la fel de rapid și lipsa efectelor adverse. Datorită folosirii prin autoadministrare, gravida va resimți un control sporit asupra durerii.
3. Menține-ți hidratarea. Un aspect esențial din faza de tranziție a travaliului presupune păstrarea hidratării (mai ales dacă există și vărsături) pentru că te vei menține în același timp sănătoasă, vei avea energie și ți se va scurta travaliul. O metodă simplă este să bei apă cu paiul, dar la fel de bune sunt și sucurile diluate sau băuturile cu electroliți.
4. Încearcă o tehnică complet diferită de respirație sau de relaxare. Și nu uita să îți menții concentrarea. În timpul travaliului activ gravida poate deveni mai tolerantă la distracții exterioare precum lumini puternice, discuții, programe tv și musafiri. Însă din cauza nivelului ridicat la care ajunge travaliul, este indicat să îți menții cât mai mult posibil concentrarea. În acest sens roagă să plece oamenii care nu îți sunt de ajutor, solicită liniște, apelează la lumini difuze, la un nivel crescut de intimitate și închide televizorul.
5. Solicită un masaj.
6. Comunică echipei de sprijin în travaliu că durerea este mai mult decât poți suporta. Fie că este vorba de partener sau de doulă, este de ajutor să îți exprimi sentimentele și, de asemenea, să beneficiezi de susținere constantă (dacă lipsesc încurajările din faza activă a travaliului se poate să apelezi la medicație). Solicită o examinare cervicală unde te vei afla dacă ai ajuns la 10 centimetri și aproape ai terminat sau ai ajuns la 3 centimetri și mai ai multe ore în față. Această informație te poate ajuta să îți planifici următorii pași.
8. Așteaptă încă 10 contracții înainte de a solicita analgezia epidurală. Repetă pașii 1-7. Uneori tot ce trebuie să faci ca să poți merge mai departe este un plan. Se poate să repeți acești pași de mai multe ori și asta este tot ce îți trebuie. De asemenea, încetează să te plângi și poți încerca lucruri noi; vei avea astfel și o abordare mai productivă. Dacă nu sunt suficienți, treci la pasul 9.
9. Dacă nu mai poți, cere o epidurală și fii împăcată cu decizia. Epiduralele sunt instrumente, atâta tot. Nu sunt un dușman. Sunt disponibile pentru a te ajuta să faci față unei sarcini mult mai grele decât credeai că va fi.
Dacă treci prin travaliu fără medicație și asta este ceea ce îți doreai să faci, să știi că e grozav. Dacă descoperi că este mult mai greu decât te așteptai și ai beneficiat deja de o epidurală, nu este nicio problemă. Nu trebuie să te învinuiești. Milioane de femei nasc natural și la fel de multe folosesc epidurale și nu este niciun fel de problemă. Suntem pur și simplu mame și avem nevoie de anumite instrumente pentru a reuși.