mamaplus

Pentru a salva viața mamei și a bebelușului, în timpul nașterii a fost efectuată colecistectomia

-
//
04.01.2021

În cazuri foarte rare, mai exact 1 din 1500, colecistita poate da acutizări în timpul sarcinii. Acesta a fost și cazul Rominei, care și-a monitorizat sarcina la maternitatea Medpark. După mai multe crize de dureri, unul din calculii biliari a obstrucționat ductul cistic și a fost necesară o intervenție de urgență.

Datorită existenței unui centru de chirurgie sub același acoperiș cu maternitatea Medpark, și a unui serviciu performant de terapie intensivă neonatală, viața ambilor pacienți este acum în afara oricărui pericol.

Maxim Calaraș, chirurg ginecolog, obstetrician: „Primele dureri au apărut în cel de-al treilea trimestru de sarcină și cu ajutorul medicamentelor am reușit să aplanăm situația. Au fost mai multe episoade de colici biliare, însă ultima criză nu a putut fi cupată medicamentos. Astfel, împreună cu medicul chirurg s-a stabilit necesitatea efectuării colecistectomiei. Așa cum pacienta era la  36 de săptămâni, s-a decis în paralel executarea operației de cezariană, iar colegul meu, chirurgul Eugeniu Condrațchi a efectuat intervenția de colecistectomie.”

Termenul avansat al sarcinii nu permitea efectuarea colecistectomiei prin metoda minim invazivă din motiv că uterul gravid ocupa toată cavitatea abdominală. Astfel, în momentul adresării de urgență la termenul de 36 de săptămâni, gravida a fost transferată în blocul operator în cel mai scurt timp, unde s-au efectuat 2 intervenții concomitent: operația de cezariană și colecistectomia laparoscopică.

Eugeniu Condrațchi, chirurg generalist: „Metoda chirurgicală în colecistitele acute nu este una standard și variază de la caz la caz. Totuși, este preferabilă intervenția laparoscopică, considerată standardul de aur datorită traumatismului minim, ceea ce permite o recuperare rapidă, cu dureri post operatorii mult mai mici și mai ușor de controlat. Totodată, alăptarea poate începe în scurt timp și va fi mai sigură prin prisma medicației necesare reduse.”

Asupra acestui caz a muncit o echipă multidisciplinară. Deși părea copleșitoare ideea efectuării a două intervenții concomitent, era singura soluție pentru a păstra viața mamei și a copilului.

Romina Postică, pacientă: „Probabil a fost cea mai dificilă experiență din viața mea, care m-a făcut să îmi schimb viziunea asupra multor lucruri. La început îmi era frică, dar mi-a insuflat curaj echipa de medici a spitalului Medpark, al căror profesionalism nu poate fi subestimat. Mă simt norocoasă că am ajuns pe mâinile unor profesioniști și mereu o să mă mândresc că am născut anume aici. Le mulțumesc tuturor doctorilor implicați, asistentelor și moașelor care au depus un efort colosal ca să-mi  pot strânge puiul cât mai curând în brațe.”

mamaplus

Născut prematur, la termenul de 36 de săptămâni, copilul a avut nevoie de îngrijiri suplimentare în secția de terapie intensivă neonatală.

Larisa Moldovan, medic neonatolog: „La naștere bebelușul a manifestat semne de insuficiență respiratorie și a fost necesară conectarea suportului respirator, nutritiv. După 7 zile petrecute în Terapie intensivă, copilul a prins la puteri, primind la externare nota 10.” 

Spitalul Internațional Medpark este o instituție medicală care și-a demonstrat în timp angajamentul pentru calitatea și siguranța serviciului medical, fapt confirmat de acreditarea Joint Commission International. Existența unui spectru complet de servicii medicale și a unei echipe multidisciplinare de profesioniști face posibilă gestionarea cu succes a cazurilor de cea mai diferită complexitate.

Accesează linkul pentru detalii despre Maternitatea Medpark sau contactează-ne la tel. 022 40 00 40, disponibil 24/7

Spitalul Internaţional Medpark este primul şi cel mai mare spital multidisciplinar privat din ţară. Deschis 24/24 ore şi 7/7 zile, spitalul oferă servicii medicale de înaltă calitate în conformitate cu standardele şi practicile internaţionale.

Adresa: Chișinau, str. Andrei Doga, 24
Telefon:  022 40 00 40 (24/24)
E-mail: info@medpark.md
Sitewww.medpark.md