mamaplus

O femeie a născut tripleți identici la 29 săptămâni de sarcină: ”A fost nevoie de terapie intensivă”

-
//
28.07.2021

O femeie din statul american Oklahoma a născut tripleți identici. Este vorba despre trei fetițe, perfect sănătoase, dar care au stat o lună la terapie intensivă pentru că erau prea mici. Acum au ajuns acasă, iar părinții sunt încântați de comorile lor extrem de rare.

Șansele ca o femeie să nască tripleți identici, concepuți pe cale naturală sunt foarte mici. Se înregistrează doar un caz la 100 de milioane de naşteri. Prin urmare, cei doi soți, care mai au un băiețel de 2 ani, au fost șocați când au primit vestea că familia lor va avea atât de repede 6 membri.

“S-au născut la 29 de săptămâni și aveau puțin peste 900 de grame. Așa că, erau foarte micuțe.”, susține mama fetițelor, Stephanie Norman.

Dar fetițele au crescut rapid, iar familia s-a reunit.

“Aspen a fost prima care a ajuns acasă. Celelalte două au mai stat o perioadă la terapie intensivă, iar asta a fost foarte greu pentru noi.“, a mai adăugat ea.

Părinții încearcă să-l ajute pe băiețelul lor să se acomodeze cu ideea că are trei surioare.

“Eram pregătiți să încercăm să mai avem un copil și speram să fie o fetiță Iar apoi am fost extrem de surprinși să primim trei fete. Fiecare avea sacul ei, dar din moment ce au împărțit aceeași planetă înseamnă că sunt identice.”, spune femeia.

 “Am făcut o glumă când ne îndreptam pentru prima ecografie. Am întrebat ce ne facem dacă auzim bătăile de la mai mult de o inimă, și când colo... au fost trei.”, afirmă tatăl copiilor.

Fratele cel mare pare să fie extrem de încântat... doar că, atât lui, cât și părinților, le este greu să le deosebească pe cele trei fetițe.