mamaplus

O femeie a născut natural un bebeluș de 5 kilograme și spune că a avut o naștere ușoară

-
//
18.06.2021

Ayshah Maton, în vârstă de 34 de ani, a născut-o pe prima ei fiică, Eloise, acasă pe podeaua din sufrageria ei. Femeia a folosit la naștere doar gaze și aer ca metode de ameliorare a durerii, iar nașterea a avut loc în data de 12 martie. Mamei celor patru i s-a alăturat soțul ei Gari, două moașe și o doula în timpul nașterii. În ciuda faptului că fiica ei cântărea peste 5 kg, Ayshah a descris nașterea ca o experiență uimitoare și calmă.

Ayshah, care este, de asemenea, mama a trei băieți, Ethan (7 ani) Hugo (5 ani) și Cooper (3 ani), a spus:
„A fost o naștere uimitoare. A fost o experiență cu adevărat pozitivă. Probabil pentru că știam la ce să mă aștept, fiind a patra naștere. Dar a fost prima mea naștere acasă și a fost o experiență atât de diferită. Este mult mai relaxat când te afli într-un mediu sigur și familiar, mai degrabă decât într-un spital. Este o naștere mult mai plăcută acasă, pentru că după aceea poți să-ți iei propria mâncare din frigideer și să te duci să te bagi în propriul tău pat.”

Ayshah se aștepta ca Eloise să fie un bebeluș mare - după ce al doilea și al treilea fiu au cântărit 5,046 și respectiv 5,074 grame.

mamaplus

Ayshah are 1,70m înălțime, în timp ce soțul ei Gari are puțin sub 1,82 m: „Nu știu cum, dar se pare că producem copii mari. Mă așteptam să cântărească în jurul valorii de 5 kg - dar ne-a surprins puțin când s-a dovedit a fi cel mai mare bebeluș. Totuși, nu eram îngrijorata să o nasc acasă. Știam întotdeauna că vreau să nasc natural orice dimensiune ar avea bebelusul.”

Femeia a născut pe podeaua sufrageriei, lângă canapea

Ayshah și-a petrecut cea mai mare parte a travaliului într-o piscină gonflabilă - în sufrageria ei, după ce a intrat în travaliu la 2 dimineața vineri, 12 martie. Ea a ieșit din apă chiar la sfârșit - și a născut-o pe Eloise pe podeaua sufrageriei, lângă canapea, la 12.14pm.

Cântărind 5,543 grame, Eloise este considerată una dintre cele mai mari fete născute în mod natural în Marea Britanie - după ce recordul doborât de Suzie Gzowski a fost de 5,783 grame în ianuarie 2012.

Greutatea medie pentru nou-născuți este de 3,401 grame pentru băieți și 3,288 grame pentru fete.

mamaplus