Înainte de a aduce pe lume copilașul pe care l-a purtat 9 luni în burtică, femeile se informează în detaliu despre tot ceea ce presupune nașterea și practic știu dinainte ce urmează să se întâmple. Printre acești pași există un lucru pe care îl fac toate femeile în timpul nașterii și care le poate pune sănătatea în pericol.
Atunci când se află în sala de nașteri, femeile sunt încurajate să împingă cu putere, lucru destul de periculos pentru sănătatea lor, potrivit noilor studii. Mai exact, un nou program încearcă să distrugă acest mit și să le facă pe femei să renunțe la acest obicei care le face mai mult rău decât bine.
Cercetările în domeniu au scos la iveală cifre alarmante. Mai exact, nouă din zece femei suferă leziuni în timpul nașterii, acestea putând să ducă la apariția incontinenței și a problemelor nervoase pe parcursul vieții. Studiile au arătat că aceste leziuni sunt cauzate de efortul pe care femeile îl depun în momentul în care li se cere să împingă cu putere.
Mai mult, femeile sunt încurajate să adopte noi poziții pentru momentul nașterii. Astfel femeile pot încerca să aducă pe lume un copil stând în genunchi sau în picioare, iar pentru a provoca contracțiile, acestea sunt învățate cum să respire corect.