Există o strânsă legătură între depresia postnatală și impactul psihologic al nașterii asupra mamei.  Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Pittsburgh, anestezia epidurală ar putea reduce riscul de a dezvolta depresie postpartum, pentru că durerea travaliului de naștere joacă un rol important în dezvoltarea acestui tip de depresie.

Durerea din timpul travaliului are impact asupra mamei nu doar în momentul nașterii, ci și după aceea. Din punct de vedere psihologic, poate fi extrem de dăunătoare femeii și ar putea duce chiar la declanșarea depresiei postpartum, spun specialiștii în obstetrică și ginecologie.

Din punct de vedere teoretic

Pot fi mai mulți factori care concură la apariția depresiei postnatale, de la depresia și anxietate anterioare nașterii, până la trauma psihologică din timpul nașterii (cauzată de persoalul medical și de durere), la durerea fizică a recuperării (epiziotomie, utilizarea forcepsului sau alte proceduri medicale) și toate epuizarea fizică. Astfel, cercetătorii s-au întrebat: oare dacă eliminăm durerea fizică, nu scade riscul depresiei postnatale?

Experimentul

Experții au analizat dosarele medicale a 201 femei care au născut și cărora li s-a făcut o anestezie epidurală. Acestea au fost rugate să evalueze durerile nașterii, pe o scară de la 1 la 10. Plecând de la aceste cifre, cercetătorii au calculat procentajul durerii. Apoi, tinerele mame au fost interogate la șase săptămâni după naștere.

Luând în considerare factori precum existența depresiei sau a unei traume fizice în timpul nașterii, cercetătorii au descoperit că femeile care au solicitat o anestezie epidurală prezentau un risc mai mic de a suferi de depresie post-partum.

Analiza vine să confirme rezultatele unui alt studiu realizat de către cercetătorii chinezi în 2014. În funcție de experiența nașterii, tânăra mamă poate avea un start bun în noua viață alături de copil.