mamaplus

Lili Sandu și-a arătat abdomenul la o lună și jumătate de când a născut

-
//
22.09.2020

Actrița Lili Sandu a devenit mămică pentru prima oară în urmă cu 40 de zile. În timpul sarcinii, vedeta în vârstă de 41 de ani a acumulat câteva kilograme, însă acum depune toate eforturile pentru a-și recăpăta silueta de odinioară! 

Lili nu are, totuși, de ce să-și facă probleme, dat fiind că deja a dat jos peste 15 kilograme de când a născut. A pierdut 10 kilograme în spital, iar de când s-a întors acasă a dat jos cam un kilogram pe săptămână. Artista susține că ar mai vrea să dea 8 kilograme jos și abia așteaptă să aibă voie să facă sport.

„S-au împlinit 40 de zile de la operația de cezariană, de când am născut și am slăbit cam un kilogram pe săptămână, plus cele 10 kilograme pe care le-am lăsat în spital, deci ar fi vreo 15 kilograme și ceva. Mai am vreo 8 kilograme de slăbit, dar cu siguranță se vor duce cu sport. Abia aștept ca medicul să-mi dea ok-ul pentru sală. Să vă prezint abdomenul meu. Cam așa se prezintă abdomenul, eu zic că destul de bine, uterul s-a mai strâns”, a transmis Lili Sandu pe story.

mamaplus

„Nu am ținut dietă, nu m-am înfometat”

Vedeta le-a arătat fanilor abdomenul și a precizat că intenționează să urmeze un program de sport cu antrenor personal și va ține și un regim, desigur, fără să se înfometeze, dat fiind că și alăptează.

”Alăptez cam din două ore jumătate - trei ore și asta a ajutat foarte mult la pierderea kilogramelor. Nu am ținut dietă, nu m-am înfometat și nici nu voi face lucrul acesta, este exclus, dar voi fi atentă la ce nutrienți și ce alimente voi mânca, în momentul în care voi începe regimul alimentar. Am scos lactatele de tot din alimentație, pentru că sunt destul de acide pentru organism, am mâncat iaurturi pe perioada sarcinii„, a mai spus Lili Sandu.

”Așa celulilă n-am avut în viața mea!”

Totuși, ceea ce a speriat-o cel mai tare pe artistă a fost, cu siguranță, celulita. Din fericire, a început să se ducă și, cu siguranță, sportul o va ajuta să scape de tot de această problemă, care încă îi mai dă bătăi de cap.

„Pe perioada sarcinii am avut o celulită, ce nu am avut în viața mea în 41 de ani. M-am speriat. Am crezut că nu se mai duce. Dar s-a mai dus, mai avem un pic. Nu țin un regim vegan, încă, dar mă îndrept către”, a conchis vedeta.

mamaplus