Se spune că fiecăruia dintre noi i-a fost hărăzit la naștere un dar. Unii au primit darul frumuseții, alții al inteligenței sau al iubirii. Dacă vrei să știi ce ți-a dat Dumnezeu în ziua nașterii tale, citește rândurile de mai jos!

Luni

Persoanele născute în prima zi a săptămânii vor fi cei care se vor face remarcați de-a lungul vieții atât prin cuvânt, cât și prin scris, iar cuvântul lor va fi lege pentru cei din jur.

Marți

Cei care au venit pe lume în ziua de marți au primit darul vieții. Dar lecția lor va fi să învețe să-și stăpânească orgoliile și pornirile de agresivitate.

Miercuri

Ai văzut lumina zilei miercuri? Atunci trebuie să știi că ai primit unul dintre cele mai frumoase daruri: cel al iertării, așa că vei putea să treci repede peste tot ce e rău.

Joi

La rândul lor, cei născuți joi au fost înzestrați cu darul cunoașterii, aceștia având o intuiție cu totul ieșită din comun.

Vineri

Ca să vezi tot ce e frumos într-un lucru trebuie să te fi născut vineri, iar cei care au primit acest dar al frumuseții și al descoperirii de sine sunt cei mai talentați.

Sâmbătă

Curajoșii sunt cei care au venit pe lume într-o zi de sâmbătă, de aceea niciodată în viață nu se vor da bătuți.

Duminică

Darul cel mai de preț din lume, iubirea, pe care-l au cei născuți duminica îi va face să împrăștie optimism în orice loc și să lumineze viețile altora.