O femeie trăiește un calvar acasă și preotul din sat o amenință că dacă divorțează, cei cinci copii vor fi luați de stat. Cristina are 42 de ani și în ultimii 5 a fost victima violenței domestice. Soțul ei, Nicu, 45 de ani, tatăl celor cinci copii ai femeii, face scandal, o amenință cu moartea și o bate atunci când se îmbată și, spune Cristina, se întâmplă des. Ea a obținut trei ordine de protecție împotriva bărbatului, obligat astfel să părăsească locuința. Și după ani de chinuri, Cristina a înaintat acțiune de divorț.

Cazul are loc într-o localitate din județul Suceava, România. În apărarea bărbatului sare însă preotul din sat, Constantin Purice, care îi cere Cristinei „să-și ducă crucea” și o acuză, de fapt, că ea îl provoacă pe bărbat să o lovească și îi cere să nu divorțeze. Ultima agresiune s-a petrecut chiar în seara de 25 martie, din nou sub ochii celor cinci copii minori, ocazie cu care polițiştii au deschis şi dosar de cercetare penală.

„Suntem căsătoriți de 15 ani, dar cel mai tare soțul meu s-a înrăit după ce s-a născut al cincilea copil. De 5 ani mă gândesc ce să fac şi când voi avea curajul să divorțez, pentru că sunt 5 ani de când trăiesc numai în amenințări şi câteodată abuzuri fizice. Mă distruge în primul rând psihic, iar asta nu e viață de dus nici pentru mine, nici pentru copiii mei.

La băutură se întâmplă toate. Nu spun că atunci când nu bea e lapte şi miere, că tot prostii are şi atunci în cap, doar că atunci se mai controlează. Am hotărât să divorțez pentru că îmi ajunge. Dacă s-ar îndrepta şi ar deveni om de casă şi tată la copii, poate m-aş mai gândi. Dar el nu a dat niciun semn de îndreptare. Am 5 copii şi cel mai mult mă gândesc la ei, pentru că, la felul cum se poartă, le dă o învățătură foarte proastă. Sunt multe de povestit.”, a spus Cristina.

Ca și cum nu-i ajungeau necazurile cu bărbatul ei, femeia s-a trezit acum că are de dus o luptă și cu preotul satului. Ea susține că preotul îi poartă pică pentru că, în urma unor confruntări „pe teme religioase”, ea şi copiii merg acum la o biserică din satul vecin.

„Părintele a ajuns să mă amenințe că pune părticele pe mine şi că peste 40 de zile n-am să mai vorbesc. Mi-a adus nişte acuze urâte, preluate tot de la soțul meu, care are o gelozie bolnavă, acuze fără niciun temei. Dar cel mai greu din toate este că mă amenință cu «socialul», că dacă divorțez n-am să am cu ce să-mi cresc şi să-mi hrănesc copiii, că dacă tatăl lor pleacă de acasă, o să mi-i ia statul.”, mai spune femeia.

Preotul susține că bărbatul ei nu este om rău

mamaplus

Preotul susține că bărbatul ei nu este om rău, că îi este milă de el că e dat afară din casă şi că a încercat să-i împace pe cei doi doar pentru că există la mijloc cinci copii.

„Da, am sfătuit-o să rămână căsătorită pentru că are o cruce de dus. I-am spus, măi femeie, tu te desparți, bun… El are un salar şi are şi el dreptul la copii cum ai şi tu, aşa e legea în România. Tu nu ai niciun venit, nu poți să creşti aceşti copii singură. Mi-a spus că îl dă în judecată şi el va plăti pensie alimentară. Ea asta aşteaptă, pensie alimentară!

Dar dacă el scoate o adeverință pentru patru ore şi că ia numai 1.000 de lei, ce face ea? Trebuie să fie o creştină care are bărbat şi copii. Eu m-am băgat să fac împăcare, am chemat-o la biserică de două ori, dar n-a venit. Sunt 5 copii la mijloc şi pe mine mă doare, dar dacă a ieşit aşa nu mă mai bag, o să-i las în treaba lor. Să vă mai spun cum vine problema şi de unde începe totul. Ea refuză să se culce cu el. Când un bărbat vine acasă de la drum şi are nevoie de soție, şi ea refuză, ce se întâmplă în casă?”, a declarat părintele Purice.