Un cuplu septagenar a adus pe lume primul lor copil prin fertilizare in vitro în India. Cazul lor a făcut înconjurul lumii. Gopichand, proaspătul tată, este un fost soldat din satul Nuhaniya, regiunea Jhunjhunu a Indiei, care a fost împușcat în picior în timpul luptelor din Bangladesh de acum peste 4 decenii.
”Sunt fericit că pot duce numele tatălui meu mai departe, pentru că sunt singurul fiu al tatălui meu”, spune acesta.
Acum un an și jumătate cuplul a ajuns la centrul de fertilitate la recomandarea unei rude, care a reușit să rămână însărcinată prin serviciile oferite de clinică. Cu optimism, dar și temeri din cauza vârstei înaintate a femeii, cei doi, Gopichand și Chandravati, au pornit pe drumul de a deveni părinți, ceea ce s-a și întâmplat fără complicații. Mai mult, Colonelul Reena Yadav, care a luptat alături de tatăl copilului, a fost chirurgul care s-a ocupat de cezariana mamei.
”Atât mama cât și copilul sunt perfect sănătoși. Sunt numai câteva cazuri de copii născuți de o mamă la vârsta aceasta la noi în țară și primul caz din Rajasthan.”, precizează Dr. Pankaj Gupta, medicul care s-a ocupat de cazul celor doi.
În India, începând din iunie 2022, clinicile de fertilizare nu mai au dreptul legal de a oferi ajutor specializat cuplurilor care au depășit vârsta de 50 de ani. Gopichand și Chandravati însă au reușit să conceapă înainte de a intra legea în vigoare, iar acum se bucură de fetița lor sănătoasă.
Femeile de peste 40 de ani, au 20% șanse să rămână însărcinate prin FIV, iar cu fiecare an, șansele scad cu 2-3 procente. O dată depășită vârsta de 45 de ani, o femeie are numai 3% șasne să conceapă prin FIV și numai 1% șanse să rămână însărcinată natural.