Autoritățile din Chișinău au lansat o campanie menită să atragă asistenți parentali profesionişti pentru cel puțin o parte din cei peste 120 de copii orfani din centrele de plasament din capitală. Potrivit specialiştilor, criza de asistenți parentali e cauzată de salariile şi indemnizațiile prea mici pe care le primesc aceştia, iar unii copii nu mai ajung să simtă ce înseamnă căldura din sânul unei familii.

În centrele de plasament subordonate primăriei Chişinău, se află 124 de copii care aşteaptă să fie primiți într-o familie. În prezent, în municipiu sunt înregistrați doar 33 de asistenți parentali profesionişti care îngrijesc temporar 36 de copii preluați de la centrele de plasament sau de la casele de tip rezidențial.

Din cauza numărului scăzut al familiilor care se încumetă, fie şi temporar, să găzduiască copiii rămaşi fără părinți, autoritățile locale au lansat campania "Colorează viața unui copil! Devino asistent parental!"

Până în luna februarie a anului viitor, autoritățile municipale îşi propun să atragă cel puțin 14 asistenți parentali, adică măcar pentru 10 la sută dintre copiii din Chişinău care aşteaptă să fie găzduiți de familii binevoitoare.

Potrivit funcționarilor locali, criza de asistenți parientali, care se înregistrează mai ales în municipiul Chişinău, e cauzată de remunerarea modestă a acestora. Fiecare dintre ei primeşte lunar de la stat un salariu de până la 5 000 mii de lei şi o indemnizație de 1.400 de lei, - bani care potrivit autorităților locale, nu sunt suficienți pentru îngrijirea copiilor adăpostiți.

„Puterea de cumpărare în Municipiu Chişinău este mult mai joasă, decât a celor care activează în raioane sau activiatea lunară. Unii sunt în timp ce primesc instruire se refuză, alții la alte nivele se retrag acest serviciu şi de asta am recurs la campania de reinformare”, afirmă Sergiu Oceretnii, şef, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copiilor.

Asistența parentală profesionistă este un serviciu social pentru copiii orfani sau care nu pot locui temporar împreună cu proprii părinți.

Telefoane de contact: 079707585, 068410900, sau 079708056.