Se spune despre copiii veniți pe lume în luna iulie că vor fi buni comedianți. Zâmbetul nu le va lipsi de pe buze, chiar și când sunt morocănoși. Astrologic vorbind, copiii născuți în luna iulie sunt devotați familiilor lor. Vor fi întotdeauna săritori pentru a-și ajuta părinții și frații, chiar și atunci când vor avea propria lor familie.

Sunt fericiți și optimiști

Potrivit unui studiu de la Universitatea Vanderbilt, copiii născuți vara sunt mai puțin predispuși la depresie decât cei născuți iarna. Se pare că ceasul biologic funcționează altfel gratie luminii de vară. Altfel spus, persoanele născute în iulie au firi însorite tot timpul anului. Ceea ce îi face să fie și firi foarte optimiste. Indiferent ce se întâmplă în jurul lor, ei vor vedea întotdeauna partea plină a paharului.

Sunt lideri înnăscuți și celebrități

Copiii născuți în luna iulie sunt ambițioși și generoși. Deseori îi inspiră pe ceilalți și au calități de lider. Și, totuși, potrivit unui studiu de la Universitatea British Columbia, cei mai mulți CEO sunt născuți în martie și aprilie. Cei mai puțini sunt născuți în iunie și iulie. “De vină” ar fi faptul aceștia sunt cei mai mici din clasele lor, căci sunt născuți foarte aproape de începerea școlii.

Pe de altă parte, o mulțime de staruri și personalități sunt născute în luna iulie. Să începem cu Iulius Cezar, născut în 12 sau 13 iulie. Nelson Mandela și prințesa Diana sunt și ei născuți tot în iulie. Președinții americani John Quincy Adams, Calvin Coolidge, Gerald Ford și George W. Bush tot în iulie au venit pe lume. Alte vedete născute în iulie: Liv Tyler, Morgan Freeman, Tom Hanks, Kristen Bell.

Copiii născuți în luna iulie au o stare de sănătate bună

Potrivit unui studiu de la Facultatea de medicină din cadrul Columbia University, din cei 1,75 milioane de oameni născuți între 1900 și 2000, persoanele venite pe lume în luna iulie par mai protejați împotriva unor boli precum cele cardiovasculare sau tulburărilor de reproducere. De asemenea, persoanele născute în luna iulie sunt ferite de ADHD, astm sau infecții ale urechii.

Totuși, se pare că vederea nu o au așa de bună și asta pentru că, spun cercetătorii israelieni, lumina solară puternică la care sunt expuși bebelușii încă din primele zile de viață le diminuează acuitatea vizuală.

Au capacitate mare de autocontrol

Potrivit unui studiu din Japonia, persoanele născute în luna iulie sunt mult mai calm și au o capacitate sporită de autocontrol. Cercetătorii spun că bebelușii veniți pe lume în această lună învață foarte repede să își controleze emoțiile și sunt mai puțin supărăcioși atunci când pierd sau când cineva le ia jucăria preferată.