Jeleurile sunt unele dintre cele mai apreciate și îndrăgite dulciuri de către cei mici. Totuși, pentru o copilă de 4 ani, o întâmplare aparent banală s-a transformat într-o situație extrem de periculoasă. Mama a fost cea care a descoperit totul și a povestit detaliile.
Era o zi ca oricare alta atunci când mama a auzit un strigăt de durere în casă. Fetița, care ținea cutia de jeleuri în mână, avea la gură o cantitate semnificativă de sânge și acesta a fost momentul în care femeia a înțeles faptul că ceva s-a întâmplat.
„Fiica mea a mai mâncat și în trecut respectivele jeleuri. Am cumpărat iar o cutie, sigilată, desigur. A mâncat câteva și a fost totul în regulă. Apoi, brusc, am auzit-o țipând și începând să plângă. Am fugit imediat să văd despre ce este vorba și am descoperit firul metalic din interiorul jeleului. S-a tăiat în gură și sângera mult. Prima mea reacție a fost s-o ajut imediat, m-am temut să nu fi făcut o rană serioasă. Tăietura nu a fost mare, dar era totuși vizibilă. Cu greu am reușit s-o calmez pe fetiță. Acum nu prea mai vrea să mănânce dulciuri, îi e teamă că se va răni din nou. Vreau să avertizez părinții, ca să știe”, a mărturisit femeia, potrivit celor de la dailystar.co.uk.
Sian Thomas, mama în vârstă de 37 de ani a copilei, spune că a dorit să tragă un semnal de alarmă, în dorința de-a avertiza părinții să fie cât mai atenți dacă au cumpărat respectivele jeleuri. Femeia a mărturisit faptul că nu vrea ca și alți copii să treacă prin experiența fiicei sale, mai ales că ar putea să se rănească mult mai rău. Ulterior, aceasta i-a contactat pe cei de la firma producătoare și nu a durat mult până ce aceștia au anunțat că vor face o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.