mamaplus

Mamă de gemeni cu Sindrom Down: ”Mulți nu pricep cum să știi că vei avea un copil cu Sindromul Down și să nu faci avort”

-
//
04.07.2022

În aceste zile, peste ocean se duce o luptă aprigă cu privire la legea ce permite unei femei să facă avort. Este un subiect sensibil, care nu a rămas fără drept la replică în întreaga lume. Cristina Bălan, mama a unei perechi de gemeni cu sindrom Down, și-a manifestat revolta față de legea propusă în America, deși personal nu este de acord cu această intervenție. Ca și multe alte persoane publice, fosta membră a trupei Impact, subliniează importanța educației sexuale în rândul femeilor.

„Oamenii sunt obișnuiți să perceapă dizabilitatea ca pe ceva negativ și atât. Dacă nu ai latura spirituală mai prezentă, nu poți pricepe cum e posibil să te dezvolți, ca om, ca suflet, după o astfel de experiență. Mulți oameni nu pot pricepe cum să știi că vei avea un copil cu Sindromul Down și să nu faci avort. Dar pentru mine, un om preocupat de toate aspectele ființei umane (trup, minte, spirit), acest sindrom nu înseamnă decât o experiență diferită. Nu înseamnă ”bau-bau”, mai ales că acești oameni sunt niste suflete mari, pur și simplu.”, punctează Cristina Bălan.

Dacă se vrea scăderea avorturilor să se lucreze la educarea femeilor

”Cum adică, să-mi placă să fiu luată în brațe de 100 ori pe zi și să fiu pupată des? Uite că mie îmi place. Cum îmi place și faptul că ei sunt incapabili de meschinării; Am avea multe de învățat de la cei cu 47 cromozomi. Da, sunt provocări cognitive, motrice, neurologice. Dar știi ce? Am cunoscut destui copii tipici cu tot felul de provocări, unele chiar uriașe. Ce garanții ai că al tău copil tipic nu se va confrunta cu diverse provocări? Partea pozitivă la Sindromul Down este că ei au încredere în oameni, lucru care mi se pare fantastic”, a declarat artista într-un interviu pentru superbebe.ro.

Potrivit declarațiilor, Cristina Bălan s-a confruntat o mulțime de reacții negative la aflarea veștii că va da naștere unor copii cu Sindrom Down, multă lume cerându-i să renunțe la sarcină.  Și, cu toate astea, tot se declară indignată de lupta care se dă în America pentru dreptul la avort.

”Sunt împotriva avortului. Dar sunt categoric împotriva unei legi care ne-ar duce în perioada decrețeilor. Astfel încât femeile să ajungă din nou să își facă chiuretaje pe sub mână, în locuri dezafectate, cu persoane neavizate. Mi se pare foarte aiurea, nu ar scădea rata avorturilor. Ci doar s-ar face pe ascuns și ar fi mult mai periculos. Dacă se vrea scăderea avorturilor să se lucreze la educarea femeilor încă din copilărie, educație sexuală, educație emoțională și să se facă în așa fel încât să scadă abuzurile la care sunt supuse. Sunt mai multe abuzuri decât ne putem închipui, dar nu se vorbește despre asta”, a declarat artista.

mamaplus