Primul clopoțel, prima zi de școală sau de grădiniță, reîntâlnirea cu colegii, începerea sau reînceperea unui nou an școlar, activități educative, teme, activități sportive, cursuri extrașcolare...Da! A venit toamna și copilul tău are un program încărcat odată cu intrarea în colectivitate, ceea ce înseamnă și că urmează luni bune până vara următoare, când cel mic va fi expus bolilor mai mult decât de obicei începând cu banalele, dar foarte agasante răceli sezoniere, până la gripe și infecții contagioase.

mamaplus

Orice părinte responsabil ar trebui să urmărească semne ale unei posibile afecțiuni manifestate de copilul său și să prevină răspândirea acesteia în colectivul din care micuțul face parte, tratându-l acasă, sub supraveghere medicală. Dar cum îl ferești de bolile pe care le poate totuși contracta de la grădiniță sau de la școală, care sunt principalele medii infestate de germeni?

De ce se îmbolnăvesc copiii atât de ușor la școală sau grădiniță?

În colectivitate există factori și condiții propice răspândirii germenilor, însă majoritatea bolilor pot fi evitate dacă știi ce măsuri trebuie luate la timp.

Sistemul imunitar al copilului nu este încă la fel de bine maturizat precum cel al adulților, astfel încât cei mici sunt mai ușor susceptibili germenilor și afecțiunilor provocate de aceștia și, pentru că în colectivitate copilul tău intră în contact direct și repetat cu alți copii, se poate îmbolnăvi mai ușor.

Măsuri de prevenire a afecțiunilor contractate în colectivitate

1. Soluții de curățenie și dezinfectare

Un spațiu corect curățat și dezinfectat este primul pas în prevenirea bolilor. Din păcate în multe unități de învățământ din țara noastră igienizarea sălilor de clasă nu se face corespunzător, ceea ce contribuie la răspândirea germenilor.

Discută cu educatorii și profesorii la prima ședință cu părinții atunci când începe anul școlar și află care sunt măsurile de dezinfectare întreprinse de instituție. Adevărul este că deoarece multe școli și grădinițe publice nu dispun de suficiente fonduri, igienizarea spațiilor poate fi defectuoasă, așa că ia în considerare un fond al clasei special alocat soluțiilor de dezinfectare necesare curățeniei și stabilește împreună cu ceilalți părinți și reprezentanții școlii un program de igienizare lunar.

2. Învață-ți copilul regulile de igienă înainte de a intra în colectivitate

Este important ca cel mic să știe că trebuie să se ferească de copiii bolnavi și că, atunci când vede un coleg care strănută și tușește, să stea la distanță de el. În aceeași măsură, copilul tău trebuie să știe că atunci când tușește sau strănută ar trebui să își acopere gura cu un șervețel pentru a-i proteja pe ceilalți.

3. Cu mâinile curate

Cel mic trebuie să știe că este important să se spele pe mâini ori de câte ori este nevoie, așa că amintește-i de acest lucru acasă. La următoarea ședință cu părinții ridică și subiectul existenței unui dispenser cu gel antibacterian în clasă, pentru a fi folosit de către copii și ai grijă ca cel mic să aibă în permanență în ghiozdan o sticluță. Șervețele umede și uscate sunt și ele necesare atât în clasă, cât și în ghiozdanul copilului tău.

Sursa