O mamă din Marea Britanie a dezvăluit, pe contul său de TikTok, de ce le cere oamenilor să nu mai cumpere cadouri pentru copilul ei, ci să le ofere în schimb bani sau carduri cadou. Mama furioasă a spus că știe că va părea nerecunoscătoare, dar că nu-i pasă.

Femeia a precizat că, dacă cei din jur o întreabă de ce are nevoie fiica ei de ziua ei de naștere, ea spune că de nimic, dar oamenii tot îi cumpără cadouri. Ea a recunoscut că, de asemenea, îi place să cumpere cadouri pentru copiii prietenilor ei, dar cumpără lucruri necesare sau le oferă în schimb un card cadou.

Vloggerița spune că nu poate accepta cadouri inutile și i-a criticat pe cei care i-au oferit fiicei sale obiecte care le-au fost lor de prisos sau pe care le-au primit la rândul lor și le-au dat mai departe. De asemenea, ea clarifică faptul că, dacă nu ar avea suficienți bani pentru a cumpăra un cadou frumos pentru un copil, ar cumpăra ceva esențial, care îi va fi util părintelui sau copilului mai târziu.

Videoclipul ei de pe TikTok a devenit viral și a primit până acum peste 80 de mii de vizualizări, iar mai mulți părinți au fost de acord cu cele spuse de ea.

„De acord. La fel și în cazul adulților. Pun atât de mult suflet în alegerea unui cadou frumos, iar eu primesc, în schimb, săpunuri sau bombe de baie colorate”, a scris cineva.

„Așa este. Mătușa fiului meu i-a cumpărat o tabletă de Crăciun în ciuda faptului că i-am spus nu de peste 6 ori”, a mai scris o persoană.

„Același lucru îl spun și eu celor din jur. I-am deschis un cont în bancă celui mic și dacă oamenii insistă să îi ofere ceva, le spunem doar că pot pune niște bani acolo”, a mai adăugat cineva.

Tu ce părere ai despre acest subiect?