

Atunci când s-a născut, ai făcut cu greu față emoțiilor care te copleșeau. În vegheai zi și noapte, își țuguia amuzant buzele, se uita la tine cu niște ochi rotunzi și dădea neîndămânatic din mânuțe și piciorușe. Știai că viața lui depinde numai de tine: de aceea te trezeai noaptea, îl alăptai, îl schimbai. Îl simțeai atât de profund ca pe tine însăți.
Anii trec... Nu poți să uiți nici privirea lui nedumerită când a mers în clasa I. Nu înțelegea de ce trebuie să stea atâta timp pe scaun, dacă el își dorea să meargă la joacă. Apoi prima vânătaie de la mersul pe bicicletă. Primele jocuri la calculator. Primul telefon, primul sms de la o fată.
Dacă pentru tine anii au zburat ca o zi, pentru el au fost plini de evenimente, trăiri, experiențe, maturizare…
Ultimul sunet… tu îi legai cravata. Înmânarea diplomei. Lacrimi în ochii fiului, profesorilor, în ai tăi. Apoi ți-a prezentat-o pe Irina, după o perioadă pe Cristina, iar peste un timp ți-a spus că se însoară cu Adela.
Ai început să înțelegi că el pleacă, se depărtează tot mai mult de tine. Acum va avea cine să-i lege cravata și să-i prepare micul dejun. Va trebui să te împaci cu gândul că fiul tău a pășit în viața matură.
Nu-l încurca. Nu bate zilnic la ușa lui, n-o verifica pe ea cum îi prepară dejunul, prânzul sau cina, nu-i reproșa nimic chiar dacă nu totul îi reușește, ea nu are încă destulă experiență. Ea este așa cum este și fiul tău o iubește. De aceea iubește-o și tu așa cum îți iubești și propriul copil.