Există mai mult de 600 de poziții în ceea ce priveşte viața amoroasă, dar chiar şi aşa, un cuplu îşi alege, de obicei, doar două sau trei dintre ele, în funcție de dorințe, starea de spirit la acel moment, vârstă şi stadiul relației. Expertul în relații Tracey Cox a făcut o analiză a celor mai comune poziții pe care le încearcă partenerii.
Poziția misionarului
Acest obicei poate însemna că amândoi preferați conformismul în dormitor, mai ales că nu necesită prea multă imaginație în dormitor, de ambele părți. Uneori, partenerul poate să-i placă mai mult această poziție şi să nu țină cont de nevoile sexuale ale partenerei. De cealaltă parte, partenerele pot apela doar la poziția misionarului atunci când nu au o imagine pozitivă asupra felului în care arată. În general, poziția misionarului arată că cei doi parteneri pun accentul pe intimitate şi, cel mai probabil, viața lor de cuplu este pe calea cea bună.
Poziția câinelui
Dintre toate pozițiile, aceasta poate, cel mai probabil, să-i stimuleze partenerei punctul G. Două motive pentru care cuplurile care au impulsuri sexuale puternice şi fac din asta o prioritate în relația lor, optează adesea pentru poziția câinelui. Rareori, este aleasă de partenerii instabili emoțional din cauză că nu au un contact vizual cu partenera. În general, această poziția poate indica probleme de control în relația de cuplu deoarece este nevoie de un dominator şi de un supus. Uneori, intimitatea sau iubirea nu îşi găsesc neapărat locul.
Poziția „femeii deasupra”
Această poziție este aleasă de partenere fără inhibiții, care au încredere în ele şi care au experiență sexuală. Chiar şi în cele mai bune relații, cuplurile schimbă dinamica sexuală pentru a-şi oferi reciproc şansa de a fi supuse şi dominatoare. Dacă eşti mereu deasupra, iar partenerul tău nu are niciodată ocazia de a face, la rândul său, asta, înseamnă cel mai probabil că eşti „cocoşul” care cântă în toate aspectele ce țin de o relație de cuplu. Partenerul se poate simți neputincios atât în pat, cât şi în afara lui.
Poziția lingurii
Uneori, este prima poziție în care un cuplu alege să facă dragoste. Cu toate acestea, pe termen lung, pozițiile în care partenerii stau alăturați tind să fie alese de cuplurile care pun intimitatea înaintea orgasmului şi sentimentele de afecțiune în fața impulsurilor sexuale. Este o poziție mai degrabă senzuală decât sexuală.