Chiar dacă s-a lăsat puțin așteptată, adevărata iarnă - cu temperaturi negative și mulți fulgi, a ajuns și la Chișinău. Probabil, cel mai mult s-au bucurat copiii, pentru că, în sfârșit, vor putea merge la săniuș. Cei drept, nici cei mari nu ar fi împotrivă să-și amintească câteva jocuri distractive din copilărie.
Pentru că știm că ții la puiul tău și vrei să-i dăruiești o copilărie de neuitat, îți punme la dispoziție câteva idei de activități interesante pentru zilele cu zăpadă, astfel încât să creați împreună amintiri de neuitat!
1. Hai la săniuș!
Nu e nicio descoperire aici. Luați sania, găsiți o pârtie sau orice altceva care să semene cu o pârtie și bucurați-vă din plin de această iarnă. Copiii, atât cei mici, cât și cei mai măricei, adoră să se dea cu sania.
2. Lupta cu bulgări de zăpadă!
Una dintre cele mai distractive activități este lupta cu bulgări de omăt. Puteți să vă jocați toată familia sau să-i invitați și pe vecini să participe. Formați două echipe (se poate copiii împotriva adulților) și împroșcați-vă cu bulgărași de zăpadă. Să știi că este foarte captivant!
3. Hai să facem oameni de zăpadă!
Acum ai prilejul perfect să-i testezi talentul de sculptor al copilului tău. Ieșiți cu toții afară și faceți oameni de zăpadă. Puteți organiza competiții după principiul al cui om de zăpadă e mai mare, mai frumos sau mai zâmbăreț. Învață-l pe cel mic din ce poate să improvizeze ochii, nasul și nasturii pentru omul de zăpadă.
4. Urme prin zăpadă
Chiar dacă poate suna incert, să știi că micuțul tău va fi încântat. Învață-l „să deseneze” în zăpadă. Fie cu ajutorul încălțămintei, fie cu întreg corpul, puteți crea împreună adevărate „capodopere”.
5. Hai să prindem fulgii!
Dacă mai prinzi vreo ninsoare, i-ați copiii și ieși la aer curat - în curte sau în parc, oriunde îți place și știi că ați fi în siguranță. organizează o competiție, îndemnându-ți copiii să prindă cel mai frumos fulg. Bineînțeles, fulgii se fot poți pe mănușițele micuților, dar până a se topi, copiii vor admira tot felul de fulși și vor alerga, iar mișcarea e bună pentru sănătate.
Indiferent de activitatea pe care o vei alege, cert e că toate acestea, cu siguranță, îi voi face fericiți pe copiii tăi și cel mai important, o să-i provoace să lase un pic gadgeturile, să iasă afară, la aer curat și să petreacă timpul frumos, alături de tine.