Una din cinci eleve rămase însărcinate pe parcursul anului precedent de studii a renunțat la școală. Această concluzie o putem găsi în rezumatul Studiului de Evaluare a Cunoștințelor, Atitudinilor și Practicilor privind sănătatea și deprinderile de viață ale elevilor (elevelor) din învățământul profesional tehnic (ÎPT) din Moldova, realizat de UNFPA Moldova.
Datele arată că fenomenul sarcinilor în adolescență în rândul fetelor din instituțiile ÎPT este destul de prezent. Mai mult decât atât, potrivit concluziilor, puțini (puține) dintre elevi (eleve) au cunoștințe cu privire la metodele moderne de contracepție, băieții fiind mai puțin informați în comparație cu fetele, scrie sexplicatii.md.
Conform datelor colectate de la cele 20 de instituții din ÎPT implicate în studiu, într-un an academic (2019/2020) au fost înregistrate în total 67 de sarcini în rândul elevelor (două instituții dintre cele 20 nu au prezentat date, una din motiv că nu colectează astfel de date și a doua din motiv că toți elevii sunt băieți).
Una din cinci eleve gravide au abandonat studiile din cauza sarcinii
„Este îngrijorător faptul că a patra parte dintre elevele însărcinate au abandonat studiile din cauza sarcinii. În consecință, aceste fete, fără o specializare profesională, implicate în creșterea și îngrijirea copilului, sunt limitate în oportunități de dezvoltare și realizare profesională în comparație cu semenii lor. Această situație este o consecință a comportamentelor sexuale riscante”, susțin autorii studiului.
Întrebați despre prevenirea unei sarcini neplanificate, doar 18,45 % dintre respondenți (21,3 % fete și 13,5 % băieți) au indicat corect toate metodele moderne de prevenire a sarcinii neplanificate. Circa 85 % dintre elevi (eleve) consideră potrivită folosirea prezervativului de către tineri (tinere) pentru prevenirea unei sarcini neplanificate. În medie, 60 % consideră potrivite pastilele contraceptive; aproape jumătate (circa 45 %) au menționat pastilele de contracepție de urgență.
Jumătate din elevi încă mai cred în actul sexual întrerupt și metoda calendarului
Jumătate dintre elevi (eleve) încă mai consideră potrivite metodele tradiționale, așa cum ar fi actul sexual întrerupt și metoda calendarului. Aceste metode oferă un grad mic de protecție împotriva sarcinii și nu oferă deloc protecție împotriva ITS și HIV.
În Republica Moldova, metodele moderne de contracepție sunt gratuite pentru tineri (tinere) în instituțiile de asistență medicală primară, inclusiv Centrele de Sănătate Prietenoase Tinerilor. Cu toate aceste, potrivit rezultatelor studiului, doar 60 % dintre respondenți știu unde pot beneficia de prezervative gratuite, cu o pondere mai mare în rândul băieților (79,8 %), respectiv 49,7 % în rândul fetelor.
Potrivit studiului KAP, elevii și elevele din Moldova își încep viața sexuală, în mediu, în intervalul vârstei de 15-17 ani.
Studiul a fost realizat în premieră în instituțiile de învățământ profesional tehnic
Studiul s-a focalizat pe elevii și elevele cu vârsta de 15-19 ani din patru centre de excelență, șapte colegii și nouă școli profesionale, în total 20 de instituții ÎPT.
Studiul a apreciat nivelul de cunoștințe, de atitudinile și de practicile a 923 de elevi (eleve) legate de sănătatea și abilitățile lor de viață. Fetele au reprezentat 63 % dintre respondenți, iar băieții – 37 %.