Cu siguranță, ți s-a întâmplat ca micuțul tău să vină de la grădiniță sau de la școală și să-ți ceară să-i cumperi ceva (un ghiozdan, un telefon, o tabletă etc.), folosind argumentul precum că toți ceilalți copii au și vrea și el, când el, de fapt, nu are nevoie de acel obiect, iar situația financiară a familiei, nu-ți permite să investești în lucruri inutile.
Ai încercat să-i explici că acum nu e momentul potrivit, că chiar nu are nevoie acum de așa ceva sau că aveți alte priorități și necesități mult mai actuale, dar cel mai probabil, nimic nu a funcționat, discuția încheindu-se cu replici precum: „Niciodată nu-mi iei nimic!”, „Nu mă iubești!”; „Nu mai pot trăi așa!” etc.
Înainte de a te acuza că nu ai fi un părinte bun, trebuie să știi că niciodată nu o să-i poți satisface absolut toate dorințele copilului tău. În plus, menirea ta e alta - să-l educi și să-l ajuți să devină un adult responsabil și împlinit, care acceptă realitatea și când se confruntă cu anumite probleme, caută și găsește soluții.
Dacă te-ai pomenit în așa situație, iată ce poți să faci:
Arată-i empatie!
Copilul tău are nevoia să simtă că este înțeles și că problemele lui nu sunt considerate nesemnificative. Așa că poți să-i spui: „Știu, ți le-ai dori pe toate! E greu să vezi că prietenii tăi au x, y și z, iar tu nu. Te înțeleg și sunt aici pentru tine, te ascult. Spune-mi ce te supără.”
Explică-i că fericirea nu constă în lucruri materiale
Încercați să faceți voluntariat la un cămin de copii. Oferiți cărți, mâncare, haine. Mergeți acolo și ajutați pe cât posibil. Discutați apoi într-un moment propice despre diferența între nevoi și dorințe.
Oferiți-i șansa să își câștige banii pentru a cumpăra ce își dorește
Poate vinde biscuiți, tablouri făcute de el, brățări, poze, poate plimba cățelul vecinului sau să ude florile vecinei. Lucrurile cumpărate din bani proprii vor fi mult mai apreciate și mai bine păstrate.
Copilul trebuie să vadă realitatea
Călătoriți cât mai mult și arată-i copilului lumea, așa cum e ea: și cu sărăcie, și cu neajunsuri. Vorbiți despre bucuria de a simți, de a vedea și nu neapărat de a poza ori înregistra fiecare secundă a vieții pentru a posta apoi pe rețelele de socializare.
Chiar dacă va lua ceva timp, dacă vei aplica acești pași, cu siguranță, vei stabili o relație extraordinar de frumoasă cu copilul tău, care va înțelege că viața și fericirea lui nu constau într-un nou gadget.