„Taci, nu mai plânge!”: Replica preferată a mamelor poate fi periculoasă pentru copii

„Taci, nu mai plânge!” Câți dintre noi n-am auzit asta crescând? Majoritatea copiilor încă o aud. Este o replică, care se perpetuează până în ziua de azi, ca un ecou care se propagă, sigur şi precis. Vine din urmă cu foarte mulți ani şi a trecut ca o moştenire, de la o generație la alta. Unii au refuzat această moştenire, în timp ce alții au ales să şi-o asume, dar şi să o paseze mai departe.

Psihologul Andra Tănăsescu, vicepreşedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), consideră că atunci când ni se interzice să plângem, practic ni se neagă trăirea emoțiilor din acel moment. Dacă peste această respingere şi interdicție, până la urmă, vine şi un comentariu de genul „te faci de râs”, „mă faci de ruşine”, „o să râdă lumea de tine”, „nu trebuie să arăți că eşti slab” ş.a.m.d., se porneşte un domino de efecte care, în lanț, ajung să ne strice treburile ca adulți.

“Atunci când ni se zice să nu mai plângem, ni se neagă întreaga existență din acel moment. Ajungem să învățăm că nu vom fi niciodată doriți şi acceptați dacă ne arătăm suferința şi astfel, alegem să nu mai arătăm ceea ce simțim. Practic, începem să ne deconectăm de la trăirile noastre interioare şi să ne gândim emoțiile. Acest lucru duce la raționalizare, la accesarea şi folosirea resurselor care nu ne pot ajuta cu adevărat să găsim soluții. Fără a ne da voie să simțim şi să manifestăm emoțiile trezite de diferite evenimente, ajungem să ne simțim blocați în mintea şi corpul nostru, trăind cu un sentiment de inadecvare dar şi de greutate, ducând după noi acele greutăți emoționale neprocesate”, explică psihologul Andra Tănăsescu. 

În viața de adult, copilului îi va fi dificil să relaționeze cu oamenii din jur

Specialista este de părere că ajungem să ne formăm mecanisme prin care să nu mai reacționăm emoțional, dacă ajungem să credem că exprimarea emoțională este greşită. Formăm un fel de pârghie care ne trece direct în rațional şi putem ajunge într-atât de departe, încât atunci când apar evenimente noi ce pot trezi emoții, să nu avem nici o reacție.

“Acest lucru poate fi problematic atât în relație cu ceilalți, cât şi cu noi înşine. Sunt persoane care, spre exemplu, ajung să se judece că n-au nici un fel de sentiment sau trăire emoțională şi îşi construiesc credința că sunt „stricați” şi că nu merită să se bucure de viață.

Emoția reprezintă energie. Precum curentul care trece prin cabluri şi alimentează orice dispozitiv conectat la el, similar funcționează şi emoțiile pentru corpul nostru. Dacă noi trăim emoții, dar le blocăm repede într-un recipient imaginar, din dorința de a nu le lăsa să se manifeste, practic blocăm energia acelei forțe vii şi ajungem să fim încărcați cu toate acestea. Greutatea acelei energii stagnante din corp se duce pe organe şi astfel, putem ajunge să ne îmbolnăvim fizic, din cauza reprimării suferinței emoționale.

Din moment ce exprimarea emoțională vine, de cele mai multe ori, în interacțiunile cu ceilalți, dacă ajunge să o asociem cu un comportament nedorit, putem opta să limităm sau chiar să oprim orice interacțiune cu cei din jur. De ce? Pentru că este mai simplu să eviți să trăieşti emoții noi, să fii provocat, decât să trebuiască să faci față unor posibile provocări noi, neprevăzute. Astfel, plânsul este întotdeauna îndreptățit şi potrivit pentru copilul care plânge, căci el încă nu ştie o altă modalitate de a-şi exprima emoțiile.

La fel şi pentru noi, adulții, atunci când nu avem la îndemână acea altă cale de exprimare, când ne ia trăirea pe dinainte sau când ăsta e pilotul automat cu care am crescut”, declară psihologul Andra Tănăsescu.

Ce poate ajuta în situaiile în care copilul plânge „din nimic”?

• fără a judeca, pentru că el are nevoie ca emoțiile sale să fie recunoscute, nu are nevoie de sfaturi (valabil de multe ori şi pentru noi, ca adulți).
• să-i dăm un nume emoției, ca să o poată recunoaşte ulterior.
• venim în întâmpinarea emoției exprimate şi îi arătăm că i-o respectăm, că ea este reală pentru el, iar noi nu o minimizăm.
• îl putem invita să vorbească despre ce s-a întâmplat şi ce nevoie nu i-a fost îndeplinită în acel

În felul acesta îl ajutăm să gestioneze emoțiile şi să descopere modalități de reglare a lor, având ca rezultat dezvoltarea lor ca adulți echilibrați, capabili de a-şi gestiona emoțiile chiar şi în cele mai provocatoare momente ale vieții lor.