De cele mai multe ori, pentru comoditatea părinților cere să fie sacrificată nevoia copiilor de autonomie, de dezvoltare, dar și dezvoltarea încrederii în sine. Este foarte important ca părinții să nu-l priveze pe cel mic de anumite etape normale din dezvoltarea lui. Primul pas pe care l-ar putea face în această direcție este să elimine anumite interdicții din modelul lor de educație.
Să te ajute în ceea ce faci
Dacă, atunci când copilul este mic, aude din partea părinților îndemnuri precum „Nu atinge, o să spargi!”, „Pune la loc să nu verși pe jos!”, câțiva ani mai târziu, frazele se schimbă devenind „Nu vrei să faci nimic în casă!” și „Nu mă ajuți deloc!”
Atunci când este mic și pune mâna pe obiectele cu care lucrezi, din dorința de a te ajuta, probabil că îți este frică să nu complice lucrurile. Copilul, însă, își dorește să te ajute, să se simță important și util. Atunci când îi oferi ocazia să dea și el cu aspiratorul sau să spele pe jos, chiar poți observa cu câtă energie face aceste lucruri. Copilul dorește să simtă că este acceptat și că obține aprecierile părinților. Așa că, dacă îți dorești să ai alături un adevărat ajutor mereu, încurajează-ți copilul să te ajute de îndată ce manifestă interes pentru asta. Îi poți aloca treburi casnice pe care le poate îndeplini. Iar atunci când faceți anumite activități casnice împreună, îi poți da ustensile sau obiecte mai mici, potrivite unui copil.
Să deseneze
De multe ori, părinții refuză să-i dea copilului creioanele colorate sau acuarelele pentru ca cel mic să nu se murdărească, să nu deseneze pe pereți sau să nu ducă vopsea în guriță. Vestea bună este că te poți asigura că niciuna dintre aceste temeri nu se vor adeveri, dacă pregătești acasă vopselele colorate comestibile, dacă îi pregătești un loc special unde copilul își poate manifesta în voie spiritul artistic și dacă îi cumperi îmbrăcăminte specială pentru pictat pe care să o cureți ușor. Este important ca toți copiii să deseneze, deoarece, fiind încă mici, ei nu își pot exprima foarte bine verbal trăirile și au nevoie de alte modalități de a-și exprima emoțiile.
Să sară, să alerge, să tipe, să facă zgomote
Fiecare copil are nevoie să-și exprime energia și trăirile, iar copiii fac acest lucru prin corp și este necesar să-i oferi contextul potrivit pentru a o face. Desigur, nu poate face oriunde aceste lucruri, însă acasă, la locul de joacă sau în parc este în regulă pentru cel mic să alerge și să facă ce vrea. Un alt detaliu important de care nu țin cont mulți părinți este că, înainte ca un copil să-și dezvolte motricitatea fină, este nevoie să și-o dezvolte pe cea grosieră, iar asta înseamnă să aibă libertate de a alerga, de a se cățăra și de a se manifesta prin corp așa cum își dorește. Dacă vrei să vă bucurați de o seară distractivă, intră și tu în acest joc al copilului și „prostiți-vă” împreună.
Să se urce pe jucăriile din locurile de joacă publice
În mod special mamele, bunicile și bonele au tendința să îi împiedice pe copii să se cațăre pe jucăriile montate în locurile de joacă. Desigur, intenția lor este să-i protejeze pe copii, având temerea că, într-un moment de neatenție, cei mici ar putea cădea și s-ar putea lovi. Într-adevăr, este mai ușor să interzici decât să-l ajuți pe copil să învețe să se urce pe o scară sau să se dea singur pe tobogan. Însă doar pentru moment, pentru că cel mic oricum va încerca din nou și din nou să urce și riscul să cadă este mai mare dacă adultul îi strigă din spate „O să cazi!”, în loc să îl ajute să învețe cum să fie atent și cum să se asigure că este în siguranță. Pe măsură ce copilul face lucruri pe cont propriu, el dobândește mai multă încredere în sine și conștientizează că sursa curajului este în el însuși și nu trebuie să o caute în exterior.
Jocurile cu apa
Pentru copii, apa este ceva de-a dreptul fascinant! Este o sursă inepuizabilă de descoperiri și bucurii. Însă, din dorința de a nu lăsa apa să curgă la robinet sau de a nu uda totul în jur, de foarte multe ori, părinții se străduiesc să evite acest tip de activități. Ce poți face, în schimb, este să organizezi un spatiu special unde copilul se poate juca cu apa, iar dacă își udă hainele, se poate schimba la finalul jocului. De asemenea, te poți juca și tu cu el să vă distrați împreună!
Să atingă obiecte speciale
De cele mai multe ori, părinții intră în panică atunci când copilașii lor ating anumite obiecte care se pot sparge, sunt sensibile sau prețioase. În mod evident, atunci când copilul vede această reacție deosebită a părintelui, interesul sau pentru acel obiect crește foarte mult și cel mic va încercă să ajungă la el cu o altă ocazie când poate că nu vei fi de față. De aceea, cel mai indicat este să înveți copilul încă de mic cum să se comporte cu obiectele casabile și cu obiectele importante pentru adulți. Pentru că cei mici cunosc lumea prin intermediul simțurilor, de cele mai multe ori, copilul mic își dorește doar să atingă un obiect pentru a-i simți textura. Oferă-i, așadar, posibilitatea să facă acest lucru.
Să-și spună părerea
Încă din momentul nașterii, copilul este o persoană care merită să fie respectată și acceptată așa cum este. Pe măsură ce crește, se conturează și personalitatea, individualitatea copilului. De la o anumită vârstă, copilul începe să își expună punctul de vedere. Asculta-i părerile și fii deschisă să înțelegi ce simte, care îi sunt nevoile, dorințele și care este cel mai bun mod de a-i răspunde cu respect și empatie.
Aceste lucruri te vor ajuta să crești un copil cu încredere în sine, cu curaj și cu o personalitate puternică, având șanse mari ca, ani de zile mai târziu, să facă față cu bine provocărilor vieții de adult.