Temperaturile oscilante, vântul de primăvară, primele flori și alte elemente specifice sezonului de primăvară afectează în mod direct integritatea tegumentelor conturând acele zone uscate și deranjante de pe piele. Pediatrul Dorina Agachi a explicat ce legătură are perioada de carantină cu sindromul eruptiv cutanat la copii.

La toate schimbările care vin odată cu primăvara, se includ în acest an și câteva condiții cu părere de rău din cauza carantinei absolut necesare în legatură cu situația epidemiologică din întreaga lume: lipsa expunerii la soare, sedentarismul, socializarea virtuală.

Lipsa expunerii la soare provoacă Hipovitaminoza D3: diverse studii arată că deficitul de vitamina D poate duce la diferite afecţiuni ale pielii, acutizări ale problemelor cronice, recidivarea unora sau ruperea punților intradermice primare cu declanșarea de novo a unor afecțiuni inflamatorii cutanate.

Cercetările au arătat că aportul adecvat de vitamina D3 aduce beneficii insemnate sistemului imunitar, deoarece ajută la activarea celulelor B, celulelor T si celulelor prezentatoare de antigen – respectiv lipsa de vit D3 induce scăderea imunității.

Este argumentat științific interrelația direct proporțională între lipsa expunerii la soare care induce hipovitaminoza D3 cu consecințele directe asupra integrității tegumentelor și starea de imunitate scazută. Deci anume în această perioadă se înregistrează mai multe cazuri cu erupții pe piele și manifestările sunt mai accentuate ca în alte sezoane chiar și la acei copiii care s-au mai confruntat anterior cu probleme similare.

Conduita părinților care stau acasă cu copilașii:

  • Suplimentarea obligatorie cu vit D3 (400-800 UI/zi indiferent de vârstă) sau chiar a unui complex de vitamine;
  • Aplicarea de emoliente continuu pe zonele uscate;
  • Asocierea unui antialergic sistemic +/- local dacă copilul prezintă prurit (scărpinat) activ;
  • Dacă erupțiile sunt umede (zemuiesc) este necesară uscarea acestora (cel mai simplu ex. Albastru de metilen, dar sunt și alte soluții).