Nu neglijați durerile de urechi semnalate de copii, pentru că, deseori, acestea se pot complica foarte tare, dacă nu sunt tratate corespunzător.
„Atunci când un copil spune că-l doare urechea, cu siguranță este ceea ce simte, pentru că senzația este extrem de neplăcută. Aşa că, nu stați pe gânduri! Solicitați părerea unui specialist”, a precizat dr. Gheorghe Comşa, medic ORL.
Trebuie precizat că durerea de ureche la copii poate avea diferite intensități şi diferite cauze. De asemenea, poate afecta una sau ambele urechi. Cu toate acestea, nu orice durere de ureche trebuie să ne îngrijoreze, dar, în funcție de posibilele cauze, ne putem orienta pentru a-i acorda celui mic primul ajutor pentru calmarea suferinței.
De exemplu, otitele medii acute sunt cele mai frecvente cauze pentru durerea de ureche. Acestea pot fi cauzate de virusuri şi bacterii, dar cel mai frecvent este vorba despre o infecție virală la nivelul urechii medii (spațiul din spatele timpanului).
Ca urmare, copilul devine tot mai agitat, se trage de urechi, plânge tot mai des, nu se poate odihni şi în aproximativ 50-60% din cazuri face febră. Sunt afectați mai ales copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 3 ani, dar rămâne o problemă destul de des întâlnită până în jurul vârstei de 8-9 ani. În general, diagnosticul este pus de către medic pe baza aspectului membranei timpanului. Tratamentul poate necesita şi administrarea unui antibiotic, dacă este vorba de o infecție bacteriană, dar majoritatea se vindecă sub tratament simptomatic.