Se spune că copii străini cresc repede. Acest lucru este discutabil, deoarece, câteodată, și ai tăi cresc văzând cu ochii, și vine momentul când copilul trebuie să meargă la grădiniță. Desigur, astăzi, există multe familii care nu înscriu copilul său la grădiniță, considerând că de la aceasta, în afară de rele, probleme de sănătate și educație necorespunzătoare nimic altceva nu poți aștepta. Dar majoritatea totuși se decid la acest pas. Apare întrebarea, la ce grădiniță să-și înscrie copilul - publică sau privată? Astăzi vorbim despre argumentele pro și contra a primului tip de grădiniță. Citiți și rețineți, și atunci veți înțelege de ce exact aveți nevoie!
Argumentele pro grădinițelor publice:
Comunicarea cu alți maturi. Până a fi înscris la grădiniță, pentru copilul dvs. nu a existat nici o autoritate, în afară de mama și tatăl. Iar experiența comunicării cu educatoarele din grădiniță, îl va ajuta pe micuț, în viitor, să găsească limbă comună cu profesorii. Copilul va înțelege, că sunt și alți oameni, de care trebuie să asculți, iar uneori, și necondiționat să te supui.
Regim. Nu toți părinții respectă un program strict al zilei, și învață copiii. Dar între timp, se mănâncă, se plimbă, se doarme și se distrează conform unui grafic, cea ce se consideră a fi foarte util pentru organism. La grădiniță, copilul dvs. nu va putea fugi de regim strict.
Disciplină. O mamă, cât de severă nu ar fi, oricum există momente când cedează copilului său. Iar grădinița îi va arăta copilului, că există reguli, care nu trebuie încălcate. Probabil, în continuare aceasta îi va fi de folos.
Independență. La grădiniță nimeni nu va strânge jucăriile după copilul dvs., nimeni nu-l va hrăni cu lingurița. Și credeți-mă, ceva timp mai târziu, copilul dvs. va învăța să facă poate chiar mai multe, decât fac copiii de vârsta lui. Oare nu este minunat?
Comunicarea cu copii de vârsta sa. La grădiniță, educatoarele nu întotdeauna pot ține cont de toate conflictele care apar între copii. Dar dacă acasă, veți explica copilului dvs. cum să le rezolve, și, în general, cum să se joace, cum să se apere, atunci la grădiniță copilul dvs. își va face o mulțime de prieteni. Comunicare la grădiniță nu se compară cu acea de la orele de dezvoltare sau de pe terenul de joacă, pentru că alături nu este nici profesorul, nici mama. Deciziile trebuie să le ia de unul singur.
Deci, am vorbit despre beneficiile grădiniței publice, acum să discutăm despre argumentele contra:
Boli frecvente. Numărul foarte mare de copii în grupă, aerul uscat, temperatura înaltă în cameră - toate acestea duc la îmbolnăvirea cu ușurință a copilului. Dar este și o altă cauză principală a bolilor. Multe mame nu pot deseori pleca în concediul medical, și, prin urmare, sunt obligate să-și aducă copiii tușind la grădiniță, unde aceștia îi infectează pe alții, pentru că conform regulilor copilul nu poate frecventa grădinița numai în cazul în care are febră.
Influența negativă a semenilor. Nu știți cine ar putea fi într-o grupă cu copilul dvs., și s-ar putea întâmpla ca copilul dvs. să contacteze zilnic cu copiii din medii defavorizate sau, pur și simplu, cu semenii care îl pot învăța lucruri negative.
Stresul. Desigur, atunci când copilul este separat de mamă, el nu poate rămâne indiferent. Pregătiți-vă că copilul dvs., primul timp, nu va dori să meargă la grădiniță, va plânge și își va face griji. O perioadă, copilul dvs. va simți un sentiment de insecuritate emoțională. Desigur, acest lucru nu poate fi considerat un avantaj.
Grupele sunt numeroase. Orice persoană, și copilul dvs., inclusiv, uneori are nevoie să fie singur și în liniște. La grădinița publică, unde sunt mulți copii și puțin spațiu, o astfel de ocazie nu va fi.
O astfel de diagramă simplă am obținut. Dacă, să analizați mai atent, veți înțelege că, sunt mai multe argumente pro decât contra. Cu toate acestea, alegerea vă aparține. De asemenea, să ne amintim de un alt mare plus al grădiniței publice - costul mic. Oficial, înscrierea în această grădină este gratuită, dar așa se obișnuiește, ca toți părinții lunar să achite fondul grădiniței. Această sumă este mică, ea variază de la 100 la 450 de lei pe lună. De asemenea, va trebui să plătiți pentru produsele alimentare, aceasta vă va costa nu mai mult de 200 de lei / lună.
Pentru acei părinți care sunt împotriva grădinițelor publice, dar nu își pot permite una privată , sunt prevăzute așa-numitele grupe comerciale. Ele sunt în foarte multe grădinițe publice, și oferă mai multe, comparativ cu grupurile obișnuite, alimentația, ore suplimentare și mai putini copiii în grup. Costă acestea nici mai mult, nici mai puțin, aproximativ 1000 de lei pe lună.
În concluzie, dorim să vă oferim o listă cu toate grădinițele din Chișinău, care sunt reprezentate de către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport:
Sector Botanica
instituţia preşcolară |
conducătorul instituţiei |
adresa instituţiei |
telefon |
Creşa-grădiniţă nr.9 |
Chilimar Raisa |
str.N.Titilescu, 10A |
551317 |
Creşa-grădiniţă nr.17 |
Moşanu Elena |
str.N.Zelinschi, 33/3 |
557379 |
Creşa-grădiniţă nr.35 |
Agapi Adriana (interimar) |
str.Pandurilor, 4 |
557009 |
Creşa-grădiniţă nr.40 |
Cristofor Maria |
bd.Dacia, 24/2 |
762822 |
Creşa-grădiniţă nr.44 |
Castraveţ Radusea |
str.Dante, 7 |
558315 |
Creşa-grădiniţă nr.49 |
Naruşevici Margarita |
str.Independenţei, 32/2 |
773441 |
Creşa-grădiniţănr.71 |
Lutan Galina |
bd.Dacia, 28/2 |
661661 |
Grădiniţa nr.77 |
Miteva Valentina |
str.N.Zelinski, 32/7 |
550484 |
Creşa-grădiniţă nr.89 |
Andriuţă Irina |
str.N.Zelinski, 26/3 |
555560 |
Creşa-grădiniţă nr.91 |
Rotaru Tatiana |
str.N.Zelinski, 36/6 |
551572 |
Creşa-grădiniţă nr.96 |
Ciotu Tatiana |
str.N.Zelinski, 12/2 |
554201 |
Creşa-grădiniţă nr.98 |
Sacara Ludmila |
str.Cetatea Albă, 152 |
550404 |
Creşa-grădiniţă nr.99 |
Orlov Maria |
str.Căuşeni, 2A |
554328 |
Creşa-grădiniţă nr.103 |
Gherasimovici Anastasia |
str.Munceşti, 798 |
524039 |
Creşa-grădiniţă nr.104 |
Dembiţchi Valentina |
str.Munceşti, 402 |
555521 |
Creşa-grădiniţă nr.106 |
Borisovschi Eugenia |
str.Hristo Botev, 19/4 |
779500 |
Creşa-grădiniţă nr.112 |
Ropot Galina |
str.C.Brîncuşi, 123 |
556011 |
Creşa-grădiniţă nr.122 |
Căpăţina Ana |
str.Independenţei, 9/2 |
661551 |
Creşa-grădiniţă nr.123 |
Dubolazova Tamara |
str.Aerogării |
524942 |
Creşa-grădiniţă nr.139 |
Colun Angela |
str.Praga, 82 |
637411 |
Creşa-grădiniţă nr.141 |
Zavadschi Lilia |
str.Sarmisegetusa, 39/3 |
523417 |
Creşa-grădiniţă nr.142 |
Vornicescu Ecaterina |
bd.Traian, 19/1 |
766677 |
Creşa-grădiniţă nr.151 |
Gavriliuc Victoria |
str.Grenoble, 207 |
760591 |
Creşa-grădiniţă nr.153 |
Andronic Silvia |
bdr.Dacia, 36/2 |
766922 |
Creşa-grădiniţă nr.165 |
Stratu Aliona (interimar) |
bd.Cuza Vodă, 7/5 |
551008 |
Creşa-grădiniţă nr.168 |
Burlacu Inna |
bd.Cuza Vodă, 29/7 |
765655 |
Creşa-grădiniţă nr.180 |
SHAYA Diana |
bd.Dacia, 53/3 |
775455 |
Creşa-grădiniţă nr.181 |
Vicol Daniela |
bd.Dacia, 53/2 |
774826 |
Creşa-grădiniţă nr.182 |
Cogut Tatiana |
bd.Cuza Vodă, 39/3 |
765593 |
Creşa-grădiniţă nr.216 |
Popov Ana |
bd.Decebal, 82/3 |
530927 |
Sector Buiucani
instituţia preşcolara |
conducătorul instituţiei |
adresa instituţiei |
telefon |
Creşa-grădiniţă nr.16 |
Ungureanu Larisa (interimar) |
str. M.Cibotaru, 26 |
221136 |
Creşa-grădiniţă nr.20 |
Josan Ala |
str.V.Lupu, 21 |
715287 |
Creşa-grădiniţă nr.26 |
Chemencedji Elena |
str.Nicolae H.Costin, 46 |
748920 |
Creşa-grădiniţă nr.34 |
Muşat Maria |
str.Calea Ieşilor, 25/2 |
747525 |
Creşa-grădiniţă nr.52 |
Morăraş Larisa |
str.Drumul Crucii, 99/1 |
597866 |
Grădiniţa nr.54 |
Procopciuc Vera |
str.I.Creangă, 4A |
743320 |
Creşa-grădiniţă nr.62 |
Oloi Vera |
str.Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, 8/2 |
744703 |
Creşa-grădiniţă nr.63 |
Goncear Tatiana |
str.Columna, 142 |
292632 |
Creşa-grădiniţă nr.75 |
Jeleascov Vera |
str.Lisabona, 8 |
745727 |
Creşa-grădiniţă nr.85 |
Gavriluţa Natalia (interimar) |
str.Muzicescu, 2A |
743670 |
Creşa-grădiniţă nr.87 |
Clocicova Natalia |
str.I.Creangă, 62/2 |
744905 |
Creşa-grădiniţă nr.110 |
Doni Maria (interimar) |
str.I.Creangă, 14 a |
742820 |
Creşa-grădiniţă nr.113 |
Pîslaru Galina |
str.I.Creangă, 57 |
742592 |
Creşa-grădiniţă nr.116 |
Bacalu Ana |
str.Paris, 34 |
511925 |
Creşa-grădiniţă nr.119 |
Palamari Tatiana |
str.I.Pelivan, 22 |
745449 |
Creşa-grădiniţă nr.143 |
Alexei Natalia |
str.A.Marinescu, 15 |
746425 |
Creşa-grădiniţă nr.145 |
Mutelică Tamara |
str.Gh.Tofan, 2 |
580884 |
Creşa-grădiniţă nr.158 |
Scoarţă Ecaterina |
str.O.Ghibu, 2 |
511268 |
Creşa-grădiniţă nr.164 |
Garabadji Ludmila |
str.Nicolae H.Costin, 63/7 |
518254 |
Creşa-grădiniţă nr.183 |
Teacă Ana |
str.L.Deleanu, 1/1 |
516785 |
Creşa-grădiniţă nr.185 |
Cebotariov Valentina |
str.Alba-Iulia, 202/3 |
515682 |
Sector Ciocana
instituţia preşcolară |
conducătorul instituţiei |
adresa instituţiei |
telefon |
Creşa-grădiniţă nr.30 |
Rotaru Iulia |
str.P.Zadnipru, 7/1 |
333543 |
Creşa-grădiniţă nr.32 |
Păvăleanu Dina |
str.M.Sadoveanu, 2/2 |
340224 |
Creşa-grădiniţă nr.67 |
Dicusară Vera |
str.Otovasca, 11 |
473473 |
Creşa-grădiniţă nr.128 |
Duda Ana |
str.Otovasca, 21 |
477384 |
Creşa-grădiniţă nr.130 |
Hasiev Marina (interimar) |
str.P.Zadnipru, 6/2 |
331256 |
Creşa-grădiniţă nr.135 |
Brînză Aurica |
str.M.Sadoveanu, 6/2 |
342142 |
Creşa-grădiniţă nr.138 |
Gîrlea Valentina |
str.M.Drăgan, 6/1 |
472153 |
Creşa-grădiniţă nr.149 |
Guşan Elizaveta |
str.M.Sadoveanu, 4/4 |
340124 |
Creşa-grădiniţă nr.161 |
Hristovschi Efrosinia |
str.A.Russo, 61/3 |
338412 |
Creşa-grădiniţă nr.177 |
Hramco Ludmila |
str.Voluntarilor, 14/3 |
476197 |
Creşa-grădiniţă nr.179 |
Bondarenco Svetlana |
str.M.Sadoveanu, 1 |
333221 |
Creşa-grădiniţă nr.184 |
Sinigur Aliona |
str.P.Zadnipru, 3/1 |
331734 |
Creşa-grădiniţă nr.188 |
Gîlcă Agafia |
str.Igor Vieru, 8/2 |
489107 |
Creşa-grădiniţă nr.197 |
Melnic Elena |
bd.Mircea cel Bătrîn, 4/2 |
337229 |
Creşa-grădiniţă nr.211 |
Cozmolici Daniela |
str.I.Vieru, 3 |
483269 |
Creşa-grădiniţă nr.225 |
Vasilachi Ala |
bd.Mircea cel Bătrîn, 14/2 |
331565 |
Sector Centru
instituţia preşcolară |
conducătorul instituţiei |
adresa instituţiei |
telefon |
Creşa-grădiniţă nr.6 |
Alexa Lidia |
str.Lech Kaczynski, 8 |
723414 |
Creşa-grădiniţă nr.7 |
Bairac Natalia |
str.Ipolit Soroceanu, 40 |
790320 |
Creşa-grădiniţă nr.8 |
Coroli Nadejda |
str.Gh.Asachi, 64/2 |
738005 |
Creşa-grădiniţă nr.12 |
Socolov Olga |
str.M.Eminescu, 62 |
224168 |
Creşa-grădiniţă nr.15 |
Sofroni Nina |
str.Gh.Asachi, 13a |
728036 |
Creşa-grădiniţă nr.23 |
Condrea Ana |
bd.Ştefan cel Mare, 71; Al.Bernardazzi, 12 |
271250 |
Creşa-grădiniţă nr.46 |
Cearca Vera |
str.Al.Bernardazzi, 70 |
245050 |
Creşa-grădiniţă nr.53 |
Macarenco Natalia |
şos.Hînceşti, 24 |
725683 |
Creşa-grădiniţă nr.55 |
Sanicova Valentina |
str.Malina Mică, 60 |
790212 |
Creşa-grădiniţă nr.59 |
Casapu Stela |
str.Drumul Viilor, 42/4 |
735441 |
Creşa-grădiniţă nr.60 |
Saburova Ala |
str.Tiraspol, 4/1 |
271560 |
Creşa-grădiniţă nr.73 |
Cazacu Mariana |
str-la Hruşcă, 2 |
272703 |
Creşa-grădiniţă nr.78 |
Ţîgănaş Ana |
str.Gh.Asachi, 53 |
727860 |
Creşa-grădiniţă nr.92 |
Şmalcenco Nadejda |
str.Melestiu, 18 |
270612 |
Creşa-grădiniţă nr.125 |
Mîţăblîndă Natalia |
str.Ialoveni, 98 |
284628 |
Creşa-grădiniţă nr.133 |
Babova Valentina |
str.Universităţii, 1 |
221139 |
Creşa-grădiniţă nr.156 |
Ropot Eugenia |
str.Grenoble, 161 |
793465 |
Creşa-grădiniţă nr.167 |
Melinteanu Larisa |
str.Ipolit Soroceanu, 42 |
790176 |
Creşa-grădiniţă nr.174 |
Garştea Ludmila |
str.Vl.Corolenco, 59A |
728803 |
Creşa-grădiniţă nr.175 |
Podşivalova Adela |
str.Grenoble, 153/1 |
727755 |
Creşa-grădiniţă nr.210 |
Boian Raisa |
str.Columna, 28 |
270074 |
Creşa-grădiniţă nr.227 |
Gîrleanu Claudia |
str.V.Docuceaiev, 3/1 |
729566 |
Sector Râșcani
instituţia preşcolară |
conducătorul instituţiei |
adresa instituţiei |
telefon |
Creşa-grădiniţă nr.5 |
Verhoveţchi Raisa |
str.Bogdan Voievod, 4 |
443055 |
Creşa-grădiniţă nr.25 |
Zaporoşcenco Svetlana |
str.Grădinilor, 69 |
542321 |
Creşa-grădiniţă nr.33 |
Guţan Elena |
or.Cricova, str.Dacia, 8 |
453757 |
Creşa-grădiniţă nr.37 |
Sîrbu Nina |
str.I.Botezătorul, 17 |
549378 |
Creşa-grădiniţă nr.38 |
Plugaru Natalia |
str.Grădinilor, 23/1 |
540676 |
Creşa-grădiniţă nr.41 |
Şulga Nadejda |
str.Calea Orheiului, 5 |
460171 |
Creşa-grădiniţă nr.47 |
Gorenco Irina |
str.D.Rîşcanu, 10 |
440104 |
Creşa-grădiniţă nr.51 |
Dascăl Adelina |
str.Vasile Badiu, 17 |
465405 |
Creşa-grădiniţă nr.56 |
Hapco Zinaida |
bd.Grigore Vieru, 21 |
220903 |
Creşa-grădiniţă nr.57 |
Siminoi Raisa |
str.Vasile Badiu, 8/2 |
468184 |
Creşa-grădiniţă nr.64 |
Bejenari Svetlana |
str.acad.Andrei Saharov, 16 |
440055 |
Creşa-grădiniţănr.66 |
Grozav Lidia |
str.Constantin Stamati, 6 |
292354 |
Creşa-grădiniţă nr.68 |
Iliadi Svetlana |
str.Nicolae Dimo, 7 |
440142 |
Grădiniţa nr.74 |
Pascaru Liuba |
bd.Grigore Vieru, 22/9 |
244177 |
Grădiniţa nr.76 |
Guţu Ludmila |
str.Nicolae Dimo, 3/3 |
497916 |
Grădiniţa nr.80 |
Melnic Victoria |
str.Gh.Madan, 46A |
461006 |
Creşa-grădiniţă nr.81 |
Mihailov Elena |
str.acad.Andrei Saharov, 3 |
445100 |
Creşa-grădiniţă nr.88 |
Cotorobai Ludmila |
str.Alecu Ruso, 8/3 |
441030 |
Creşa-grădiniţă nr.100 |
Cravţov Victoria |
bd.Moscovei, 3/4 |
445340 |
Creşa-grădiniţă nr.105 |
Chiseliov Ana |
str.Florilor, 16/4 |
325566 |
Creşa-grădiniţă nr.108 |
Fetico Tamara |
str.M.Costin, 11/5 |
325807 |
Creşa-grădiniţă nr.118 |
Prohvatilov Lidia |
bd.Moscova, 14/2 |
325022 |
Creşa-grădiniţă nr.127 |
Ovod Nina |
str.Albişoara, 76 |
241643 |
Creşa-grădiniţă nr.129 |
Doborvolskaia Taisa |
bd.Moscova, 4/2 |
445151 |
Creşa-grădiniţă nr.136 |
Zlobin Vasilisa |
str.Macilor, 35 |
444369 |
Creşa-grădiniţă nr.146 |
Istrati Nina |
str.Studenţilor, 12/2 |
325211 |
Creşa-grădiniţă nr.150 |
Gîscă Valentina |
str. M.Basarab, 4 |
325629 |
Creşa-grădiniţă nr.159 |
Smileanschi Maria |
str.Gh.Madan, 85/2 |
464179 |
Creşa-grădiniţă nr.160 |
Spînu Lilia |
str.Gh.Madan, 85/1 |
464188 |
Creşa-grădiniţă nr.196 |
Goldenberg Svetlana |
str.Ceucari, 4 |
313087 |
Atât, și fie ca copilul dumneavoastră, în fiecare dimineață, să meargă cu plăcere la grădiniță, și cu zâmbet să vă întâmpine în pragul grupei!
Pregătit pentru mamaplus.md