Mersul pe vârfuri reprezintă un motiv de îngrijorare pentru mulți părinți care observă asta la copiii lor imediat după ce aceştia învață să meargă. Deformările de la nivelul piciorului pot deveni o problemă după vârsta de trei ani. Fie că bebeluşul păşeşte doar pe vârfurile degetelor, fie că păşeşte spre interior sau, din contră, spre exterior. Toate obiceiurile nesănătoase ale copiilor pot fi corectate dacă sunt observate la timp de către părinți.
”Trebuie să fim atenți, călcâiul să fie pe sol, picioarele să fie pe direcția de mers şi el să aibă un mers constant. Orice deformare pe care noi o avem, el va merge ca o rățuşcă. O să vedeți că toată încălțămintea este tocită pe partea externă. O să vedeți că se prăbuşeşte bolta plantară şi pe partea internă încălțămintea este tocită. Este important ca părinții să privească încălțămintea copiilor.”, susține Elena Căciulan, preşedintele Colegiului Fizioterapeuților din România.
De multe ori, poziția din intrauterin sau modificările genetice pot duce la patologii ale piciorului la copii. Specialiştii spun că, până la trei ani, copilul s-ar putea corecta singur.
”Dacă păşesc greşit, o să vedeți că o să aibă probleme la nivelul articulației. Este un mers inestetic, nu o să poată să poarte orice tip de încălțăminte. O să facă bătături şi o să fie o persoană care nu e iubitoare de mişcare. Poziția îi produce dureri la nivelul piciorului. Greutatea copilului este foarte importantă în această patologie a piciorului. Avem tendonul ahilian, de exemplu, care poate să fie scurtat, atunci când merge pe vârfuri, sau pot să am o problemă neurologică.”, a mai adăugat specialista.
Fizioterapia şi stretchingul, soluții pentru corectarea mersului la copil
Poziția de W, cu fundul între călcâie, este la fel de periculoasă: "Îmi blochează coapsa şi gamba, este legată şi de reflexul labirintic de extensie. El are uşurința să îşi mişte capul. Nu este bună pentru articulația genunchiului, nu este bună pentru mers şi pentru toate informațiile greşite care se transmit la nivelul creierului. Când stă cu picioarele aşa, înseamnă că am un reflex neintegrat şi lucrează asupra patologiei piciorului. Normal ar trebui să stea la 45 de grade".
Exercițiile alături de un fizioterapeut, şi apoi acasă, cu părinții, chiar în fața oglinzii, îi vor fi de mare ajutor micului pacient, dacă patologia este diagnosticată la timp.
Aşadar, fiți atenți la poziția piciorului copilului. Primul semn e dacă merge în majoritatea timpului pe vârfuri sau merge mai clătinat sau mai împiedicat. Şi urmăriți încălțămintea, şi la copii, şi la adulți. Tocirea pantofilor pe interior sau exterior ar trebui să ne dea de gândit. Fizioterapia, stretchingul sau simple exerciții acasă vor fi, cu siguranță, soluția celor mai multe probleme.