Cercetătorii de la Universitatea din Tokio au descoperit că vibrațiile produse de cai în timp ce sunt călăriți activează o parte a creierului cunoscută sub denumirea de sistem nervos simpatic. Ceea ce înseamnă că, în timp ce este în șa, copilul își îmbunătățește abilitățile cognitive.
În timpul studiului, copiii au fost rugați să rezolve diverse teste înainte și după lecțiile de echitație. Potrivit experților japonezi, echitația îmbunătățește abilitățile cognitive ale copiilor, ceea ce înseamnă îmbunătățirea memoriei, precum și a capacității de a învăța și de a rezolva probleme.
“O caracteristică importantă a călăriei, este faptul că tropotul calului produce accelerații tridimensionale care trimit mesaje motorii și senzoriale organismului uman”, explică profesorul Mitsuaki Ohta, autorul studiului.
Beneficiile echitației pentru dezvoltarea copilului
Îi ajută să fie sănătoși
Deși poate părea că doar calul „face toată munca”, călăritul este de fapt un mod distractiv și eficient de a determina copiii să devină mai activi fizic. Echitatia cere corpului să utilizeze mușchii de bază, coapsele și mușchii pelvieni pentru a menține echilibrul pe cal. Acest lucru ajută la îmbunătățirea poziției călărețului, precum și la menținerea unui nivel bun de tonus și flexibilitate musculară.
Le cultivă caracterul și abilitățile valoroase
Un studiu din 2006, sponsorizat de American Youth Horse Council, a constatat că participarea la activități ecvestre constante poate ajuta la dezvoltarea unui caracter puternic. De asemenea, dezvolta deprinderi de viață neprețuite la copii. Rezultatele arată că există o relație pozitivă semnificativă între abilitățile de călăreț și abilitățile de viață.
Le oferă multă distracție
Dragostea pentru cai este de lungă durată și duce adesea la un hobby pe care copiii tăi îl vor aprecia chiar si cand devin adulti.
Le crește încrederea în sine
Asocierea și învățarea „lucrului” cu un animal mult mai mare decat ei poate fi descurajantă pentru mulți copii la început. Cu toate acestea, pe măsură ce învață să persiste și să stabilească cu succes chimia cu calul, acest fapt le va da incredere și le va permite să se simtă ca și cum ar putea aborda orice obiectiv si-ar propune.
Le poate îmbunătăți performanțele școlare
Un studiu asupra efectelor echitatiei realizat de către oameni de știință de la Universitatea din Tokyo la care au participat 106 copii ai școlii primare a constatat că în timp ce se află în șa, abilitatea cognitivă a unui copil este îmbunătățită.
Oamenii de știință au descoperit că vibrațiile produse de cal în timpul călăriei au capacitatea de a activa sistemul nervos simpatic al creierului uman. Dar cum va afecta această abilitate cognitivă sporită performantele scolare ale copilului tău? În esență, copiii dezvoltă o memorie îmbunătățită si noi abilități de învățare care îi pot ajuta să se descurce mai bine în școală.
Perseverența și concentrarea necesară pentru a excela la călărie se pot răspândi și în activitatea lor școlară. Deoarece copiii sunt „forțați” să se concentreze și să nu-și lase mintea să rătăcească atunci când călăresc, este probabil să aplice acest nivel crescut de focalizare în alte aspecte ale vieții lor – inclusiv în studiile lor.