Potrivit psihologilor și nutriționiștilor din Franța, metoda de educare prin care părinţii își impun copiii să-și golească farfuria, nu este utilă, ci mai degrabă dăunătoare. Potrivit lor, există riscul ca în acest caz copiii să înceapă să-și ignore foamea.

„Să impui un copil să mănânce totul din farfurie înseamnă să renunți la speranța că produsele vor fi apreciate”, spune Sophie Nicklaus, director de cercetare la Centrul pentru Științele Gustului și al Nutriției.

Se observă că o astfel de practică va atribui alimentelor în ochii copilului o evaluare negativă și el va începe să-și ignore foamea.

Copiii au dimensiuni mai mici ale stomacului în comparație cu adulții și tocmai de aceea nu trebuie să fie serviți cu porții de mâncare prea mari.

De asemenea, cercetătorii au ajuns la concluzia că problemele supraponderabilității din familiile defavorizate sunt strâns legate de practicarea economisirii alimentelor și, ca urmare, dorința de a forța copilul să mănânce totul până la sfârșit.