Începând de la intrarea în colectivitate și până în adolescență, copiii au nevoie de o cantitate mai mare de somn decât adulții pentru a putea face față unei dezvoltări rapide mentale și fizice. Majoritatea părinților știu că cei mici au nevoie de odihnă, însă nu cunosc numărul exact de ore și nici impactul pe care îl poate avea o durată a somnului redusă chiar și cu 30 de minute sau 60 de minute.
Medicul pediatru specializat în pneumologie și somn din cadrul Centrului pentru Copii Johns Hopkins, Maria Melendres, subliniază că necesitățile de odihnă se modifică odată cu vârsta; se modifică în același timp și tiparul stadiilor de somn care apar pe perioada nopții. Există două tipuri de somn generale și cunoscute: somnul REM și somnul non-REM, fiecare cu funcții specifice, a căror durată variază în funcție de vârstă. Ambele tipuri de somn sunt necesare pentru procesul de învățare, însă somnul REM este deosebit de important pentru funcțiile cognitive - consolidarea amintirilor, creșterea și dezvoltarea sistemului nervos central. Somnul non-REM are o funcție mai degrabă menită să regenereze organismul și să ajute la menținerea stării de veghe de pe durata zilei.
Ghid pe vârste pentru somnul copiilor
Preșcolari - 3-5 ani
Copiii de această vârstă vor merge mai devreme la culcare decât în anii trecuți deoarece nu se mai bucură de somnul de amiază. Au nevoie de 10-13 ore de somn, conform Fundației Naționale a Somnului. Însă și ora de culcare va fi însoțită de unele provocări, precum insomnia comportamentală - copiii testează limitele orei de culcare, găsind diverse scuze. Părintele trebuie să stabilească niște limite în această perioadă.
Școlarii 6-13 ani
Fundația Națională a Somnului recomandă ca această categorie de vârstă să beneficieze de 9-11 ore de somn în fiecare noapte. Provocarea specifică vârstei constă în diverse fobii, precum teama de întuneric ca urmare a unei imaginații bogate; de asemenea, pot apărea coșmarurile și sforăitul care afectează odihna de calitate. Această categorie de vârstă petrece o durată mare de timp în stadiu de somn profund, un somn non-REM, cu efect regenerant, care determină o stare de alertă intensă pe durata zilei.
Adolescenți 14-17 ani
La adolescenți se observă frecvent privarea de somn în special prin faptul că ațipesc la școală; ei au nevoie de 8-10 ore de somn în fiecare napte. Doar o treime dintre ei au parte de odihna necesară. În această categorie de vârstă există multe provocări cu privire la teme și activități extrașcolare care presupun reducerea duratei de somn din timpul nopții și o oră de trezire matinală. În plus, adolescenții au ritmuri circadiene care îngreunează procesul de a adormi devreme noaptea. Ceasul biologic al copiilor se modifică în mod natural în preajma pubertății, avansând ora de de adormire, respectiv și ora de trezire. Reprizele scurte de somn din timpul zilei pot să îngreuneze suplimentar procesul de a adormi noaptea. Academia Americană a Pediatrilor recomandă ca părinții să excludă dispozitivele electronice din dormitoarele lor.
Sursa: qbebe.ro