Nu vreau să susţin că, crizele de isterie, în fragedă copilărie, sunt cât se poate de fireşti. Pentru că eu, personal, n-am avut parte de o astfel de experienţă, deşi, provocări au existat. Şi doar faptul că am fost atentă la astfel de provocări şi capricii au oprit transformarea lor într-o adevărată revoltă isterică.
Pentru început, să vedem ce înseamnă isteria unui copil şi care sunt motivele.
- În primul rând este un fel de a protesta unui refuz din partea părinţilor. Copilul nu-şi poate controla emoţiile şi le exprimă destul de agresiv.
- În al doilea rând este o încercare de a-şi şantaja părintii şi ai manipula pentru a obţine ceea ce doresc. Deoarece, atunci când la primul susupin, cel puţin un membru al familiei se grăbeşte să-i satisfacă dorinţa, copilul învaţă foarte repede mecanismul de influienţă asupra adulţilor şi recurge mereu la această metodă.
- În al treilea rând, copilul caută să atragă atenţia celor maturi.
Acest lucru se datorează, în primul rând, perioadei de creştere. Copilul devine din ce în ce mai independent, descoperă noi aspecte ale lumii, încearcă să studieze toate acestea, să –si definească propriul său spațiu și să stabilească relaţii noi.
Aici trebuie remarcat faptul că copiii crescuți și educati într-o atmosferă linistită , care au parte de suficientă atentie, dragoste şi grijă, rareori provoca parintii cu accese de isterii.
Este necesară abilitatea părinților de a explica cu răbdare și a demonstra cum să se comporte în anumite situații.
Principalul lucru pe care ar trebui să-l intelegeţi dvs, e cel că copilul este o personalitate care se formează sub influența dvs. Prin prizma dumneavoastră el cunoaşte lumea, care, până la o anumită vârstă, o constituiţi dvs şi anturajul în care se dezvoltă.
Copiii sunt în măsură să vă înțeleagă şi la nivel comunicativ şi la cel emoţional, încă din vârstă fragedă .
Copilul vede în dvs un exemplu de comportament. Dacă folosiţi agresiunea fizică nu veţi rezolva nimic, ci doar veţi fi un exemplu negativ pentru că veţi oferi ocazia copilului să o folosească la randul lui când va trece prin situaţii similare.. Sunt excluse pedepsele corporale sub formă de bataie sau alte abuzuri fizice, dar la acest capitol vom reveni altă dată.
Psihicului copilului nu ar trebui să fie supus abuzului “dur” al parinţilor. Chiar și interdicțiile ar trebui să intre în viața unui copil încet și ușor. Foarte atent trebuie sa i se impună unele afirmații. Spre exemplu, consideraţi că copilul dumneavoastră trebuie sa consume lapte, terci de ovăz sau un alt produs și insistaţi să-l hrăniti, pe când el se revolta, se incăpăţinează şi scuipă, dvs, insa, continuati sânteţi insistent în pornirea dvs. Iată şi un motiv pentru revoltă.
Important este să nu o faceţi nepoliticos sau prin strigăt. Calm și clar explicaţi copilului motivul cerințelor dumneavoastră și, să încercercati să înțelegeţi cauza furiei sale și să-l ajutaţi să vă explice. Sunt de acord, e nevoie de multa răbdare şi de abilitatea de a ţine emoţiile sub control. Dar acesta este singura cale spre educarea unei personalităţi complexe și sănătoase.
Pentru că mofturile sant ceva normal, în special în perioada în care copilul nu poate motivat si explicit să-şi exprime cerinţele sau dezacordul său.
Prin urmare, trebuie să fiţi atenți la comportamentul lui și, în nici un caz, sa nu așteptați până când acesta vă va scăpa de sub control, pentru că primele semne de isterie, cum ar fi tensiunea şi neliniştea, sunt uşor vizibile.
Cea mai raspâdită modalitate este de a încerca să-i distrageţi atenția, să-l îmbrătişaţi sau să-i propuneţi sa vă jucaţi.
Trebuie să fiţi întotdeauna consecvenţi în acțiuni. Și dacă copilul va simţi că nu toleraţi isteriile lui, că aţi încetat să reacţionaţi la ele, nu mai comunicaţi cu el şi nu-l luaţi în seamă, va înțelege că această metodă de acțiune nu are efect.
Loviturile și țipetele nu-şi au rostul, pentru că în astfel de momente copilul nu aude nimic, iar isteria continuă cu o forță mai mare.
Încercaţi să convingeti toată familia să abordati o strategie unică de comportament. Nu trebuie să vă faceți griji în cazul în care un copil plânge aproximativ 15-20 de minute.
Din discuțiile cu medicii, am înţeles că aceasta nu are efect negativ asupra copilului. Organismul unui copil poate suporta pana la 40 de minute de țipete și suspine, cu excepția cazului când aceastea trec în sughiț. În acest moment este necesar să se intervină, dar foarte calm, arătâdu-i copilului dvs, cel putin prin expresia feţei, că modul în care se comportă nu vă multumeşte.
Ar fi bine să așteptati când copilul să va calma și să-i explicaţi cu voce calmă, că dacă se va mai comporta astfel, nu veţi mai comunica cu el în viitor.
De obicei, la această etapă isteriile încetează, dar dacă vă confruntați cu accese repetate, încercați să izolaţi imediat copilul, din clipa primului suspin, lipsindu-l de spectatorii care îl vor compătimi.
Chiar dacă vă aflați într-un loc public, încearcaţi să vă retrageţi într-un loc mai ferit, unde nu există jucării, televizor, alți copii sau adulți. Copilul ar trebui să înțeleagă că un astfel de comportament nu merită nici atenție şi nici jocuri,
Unii copii au nevoie doar de câteva minute să se calmeze, alţii - de un pic mai mult, și în cazul în care, scena se repetă, urmaţi acelaşi procedeu până când copilul se calmează complet. (Nu folositi niciodată pentru intimitatea voastra o cameră întunecată, ori locuri “de groaza”. Procedând astfel nu veţi reuşi să calmaţi copilul, ci din contra, veţi dezvolta anumite fobii şi veţi transforma isteriile lui în probleme psihice)
Cel mai important în aceste situații este să vă păstraţi calmul și auto-controlul, lucru care-l va ajuta pe copil, la rândul lui, să se calmeze rapid, iar pe viitor, va fi tentat tot mai mai puțin, să vă provoace cu accesele sale de furie.
Și, desigur, învătaţi copilul dvs să-şi exprime nemulţumirile şi dezacordul.
Vă doresc mult success. Dacă veţi avea întrebări cu privire la careva situații specifice , scrieti-ne, vom fi bucuroși să vă ajutăm.
Autor: Natalia Ostrovscaia
