Chiar dacă investești mult timp și energie în educarea copilului, din momentul în care ajunge în colectivitate s-ar putea să capete niște obiceiuri nu tocmai frumoase. Spre exemplu, poate să învețe cuvinte urâte pe care să le spună fără a ști cu exactitate ce semnifică ele și care este impactul pe care îl au. Primul sfat al specialiștior este să nu te îngrijorezi prea mult în privința asta. La 3-4 ani copiii au tendința de a reproduce tot ceea ce aud în jurul lor, iar acest lucru este o modalitate cât se poate de firească prin care își pot îmbogăți vocabularul.

De cele mai multe ori, cuvintele urâte sunt folosite într-un context care nu are nicio legătură cu sensul lor. Este adevărat că odată ce cresc, copiii încep să înțeleagă semnificația cuvintelor și pot deveni conștienți de caracterul lor ofensiv. Folosirea cuvintelor urâte după o anumită vârstă nu mai este o simplă reproducere, ci este o modalitate prin care copilul încearcă să pară mai ”cool” în fața prietenilor sau pur și simplu prin care încearcă răbdarea părinților.

Cum te descurci cu un copil care vorbește urât?

Conform specialiștilor, este bine să ai în vedere următoarele 7 sfaturi:

  • Ține cont de vârsta celui mic. Dacă vorbește cuvinte urâte, însă nu înțelege sensul lor, poți pur și simplu să ignori ceea ce zice. Nu trebuie să te superi sau să reacționezi, deoarece nu vei face altceva decât să îi atragi copilului atenția asupra cuvintelor folosite.
     
  • Nu reacționa exagerat. Dacă faci asta, îi poți da copilului o armă pe care o va folosi mai târziu. Atunci când va dori să te scoată din sărite, tot ceea ce va face va fi să rostească expresii și cuvinte urâte. Acest lucru se poate întâmpla în cele mai nepotrivite momente, cum ar fi atunci când ești la cumpărături și refuzi să îi cumperi ceva.
     
  • Nu reacționa prin râs! Mulți părinți aleg să râdă în momentul în care copilul rostește cuvinte urâte. Chiar dacă pare amuzant, decizia de a râde nu este cea mai bună, deorece un copil care crede că situația este distractivă va repeta adesea ceea ce a spus;
     
  • Nu îi face copilului predică imediat după ce înjură. Poți înrăutăți situația!
     
  • Explică-i din timp celui mic de ce nu este bine să înjure. Spune-i că un cuvânt vulgar îi poate ofensa pe ceilalți și încearcă să faci schimb de roluri și să îi exemplifici cum s-ar simți dacă alte persoane i-ar vorbi lui urât.
     
  • Învață-l să înlocuiască expresiile urâte cu alternative mai acceptabile. Poți să folosești cuvinte amuzante care să înlocuiască un cuvânt vulgar.
     
  • Spune-i că oamenii preferă să-i evite pe cei care vorbesc urât! Pedeapsa este și ea o soluție, însă doar în cazul în care nimic nu merge. Spre exemplu, dacă insistă să înjure îi poți limita porția de dulciuri.

Ce trebuie să ai în vedere pentru a evita o situație neplăcută?

Încearcă să fii foarte atent la vocabularul de la televizor. De foarte multe ori, cuvintele urâte pe care copilul și le însușește nu sunt de la grădiniță sau de la scoală, ci pur și simplu de la televizor. Copiii pot interpreta greșit anumite informații primite prin intermediul surselor media, motiv pentru care conținutul trebuie să treacă printr-un filtru al părinților.

Evident, trebuie să eviți și tu să folosești cuvinte urâte în preajma celor mici și ori de câte ori scapi un cuvânt ofensator să îți ceri scuze. În felul acesta, copilul va învăța că nu se poate vorbi urât și că atunci când vorbește urât trebuie să își ceară scuze.