Una dintre problemele răspândite printre copiii cu vârsta cuprinsă între 4-6 ani este trezitul brusc în timpul nopții, fără vreun motiv de sănătate. De cele mai multe ori ar fi vorba despre coșmaruri, însă și de ora la care copilul merge la culcare.
Avem deseori impresia că visele rele sunt cauzate de imaginile violente sau terifiante pe care le văd la TV, pe youtube sau alte canale online, de poveştile înspăimântătoare auzite, de o secvenţă văzută undeva. Se pare însă că nu asta ar duce la coşmaruri: teama, frica există în ei, se strecoară în „colajul“ acesta de reprezentări negative asimilate, care le reapar în timpul somnului.
Potrivit specialiștilor, coşmarurile sunt des întâlnite la segmentul de vârstă 3-6 ani, 5-30% dintre copii având frecvent acest tip de experiență. Ele reprezintă startul maturării neurologice şi cognitive ale copiilor.
Ce am putea face, într-o primă fază, ca părinți?
Să-i ascultăm, să fim lângă ei, să-i protejăm şi să luăm măsuri atunci când coşmarurile le afectează somnul pentru că au loc foarte des. Putem să rememorăm propriile amintiri din copilărie împreună cu ei, specificând că, în timp, ne-am dat seama că aceste frici nu erau decât în capul nostru. Apoi, le-am putea cere să ne povestească sau să deseneze ce au visat. Înfruntând vizual respectivele imagini, exteriorizăm fricile, vorbim despre ele, încercăm să le înțelegem.
Când mergem la un specialist?
Când frecvența şi intensitatea sunt importante, când copilul vorbeşte despre ele şi devine neliniştit din cauza lor, temându-se de sosirea nopții, când, pe scurt, coşmarul nu mai e doar al copilului, ci al întregii familii.